Increderea in viata si reusite dupa 15 ani de "panica"
13.8.20
PREAMBUL
Bai, acum 6 ani cand mergeam pe retea lui Louise Hay si faceam pas cu pas "you can heal your life" ascultand fiecare capitol de vreo 3 ori, ca ma stiu capoasa si orgolioasa... credeam, chiar credeam ca viata mea avea se vindece. Eram ferm convinsa ca nu m-a "kkt mama in lume" aiurea dupa pastile luate sa ma tina and s**t, adica stiam ca am venit cu pachetul de binecuvantari dupa mine. Si-apoi, avand in spate conceptele din tot ce facusem si descoperisem eram ferm convinsa de alte 2 chestii: intai ca avem corpurile facute sa se vindece (mai putin dintii, dar perfectiune nu exista, asta e), si-apoi ca succesul si fericirea nu trebuie platite prin suferinta (aici aveam niste dubii, dar m-am lamurit ulterior ca oamenii au fost bine de tot "spalati pe creier" de multe secole, pur si simplu viata ESTE, o iei ca atare si faci cu ea the best you can). Acum sunt cu 5-6 ani mai tarziu. Sunt fericita, imi e bine (da, stiu ca se poate mai mult, dar deocamdata nu sunt eu dispusa la a iesi mai mult din zona de confort, pt ca sunt constienta ca mai vreau sa ma si bucur intre timp..)
Anul asta am declarat "An de Reparatii" si-am inceput sa bag sforza: repara baia, repara bucataria, zugraveste, intra pe "alimentar reset", vorbeste cu stomatologul si mai am niste chestii in proiect, dar intai sa imi vad eu protezele in gura si dup-aia. Ce nu planificasem era sa ies din oras, in vacanta de vara. Pt... nu ai cum sa le faci pe toate.
Si iubi, cu care nu am mai facut pana acum vreun conced impreuna vine cu ideea: "mergem immpreuna anul asta?". Dupa ce in anii trecuti eram dispusa, anul asta, dupa ce m-a intrebat, m-a luat panica: daca nu avem acelasi stil? daca nu ajungem la o intelegere comun si comod aceptabila? dar oare sa zic da sau ba? Care erau implicatiile in ambele cazuri? Pt a intrelege tre sa analizati cu mintea scorpionului care se duce pana in panzele albe desfacand "firul in 4" (dar alea 4 sunt si ele iimpletite sau..?!) si care face un real efort de vointa sa o "lase-asa". Asa ca varianta cea mai simpla, din moment ce amandoi suntem la fel de scorponi (deci si el analizase inainte sa ma intrebe, loooogic!) era sa vorbim. Si nu ca am plecat in conced, dar am mers pe mana lui. Avantajul de a fi cu cineva cu care semeni in foarte multe, ca femeie, este ca stii ca deja si-a rdicat si el niste probleme deci esti la fel de "safe" ca atunci cand organizezi tu. Nu esti tu, dar stii ca nu ai nevoie sa fii mereu atenta la toaate detaliile. Iar el stie ca tu ai fost mereu "de capul tau", pt ca si el a fost la fel, deeeci e dispus la niste concesii unde sa te lase sa iti iei pacea necesara. Nu stiu daca am chef sa scriu despre asta, pt ca altceva am in cap acum, si anume:
MAREA SI INECUL NESTIUT
Scurt istoric: M-a dus mama la inot cand aveam vreo 8 ani. Si am descoperit ca sunt fascinata de apa. Raman ca proasta in contemplare usor ametita si fascinata iar cel mai mult imi place sub apa (sa vad sub apa). Si imi mai placea sa sar. De sus, nu foarte sus, dar sa sar, sa ajung la fundul apei si de acolo sa ma impinga apa in sus. Si gata. Pe la 24 de ani am mers la strand cu o colega-prietena din editura. Nici nu intrasem bine in apa cand am simtit ca ma sufoc. Mi-am bagat capul sub apa si mi-am revenit doar partial. Ernie m-a intrebat atunci: Era cumva sa te ineci? Mi-am amintit doar o faza la Sarata Monteoru, cand nu puteam pluti la fel ca tata, dar nu fusesem in pericol sau ceva. Am venit acasa, am pus mana pe telefon si i-am spus tatei sa vina urgent la mine. Ca sa il intreb privindu-l in ochi, nu de altceva :) Guess what: era sa ma inec. Aveam un an si m-a luat un val, la mare, de pe mal. M-a scos tata.. Cand a facut fii-mea 7-8 ani, nu stiu, dupa ce ne-am mutat in casa noua, stiind ca vreau sa mergem la mare am dus-o la inot. Si am vorbit si eu cu 2 instructori. Primul mi-a ras in nas: "tu nici nu ar trebui sa poti inota, zi mersi ca poti si atat!" Instructoarea fii-mii a zis "hmmmm, eu cred ca nu stii sa respiri cand esti in apa, ia-ti niste ore de inot!".
Inainte de a pleca la mare i-am povestit lui Mihai ce se intampla cu mine cand merg sa ma balacesc si de ce am nevoie neaparata sa ajung si la ghiol, nu doar la Marea Neagra. Mihai nu mai fusese la lac si nu ii prea suna, cum nici mie nu imi suna sa ma trezesc pt a vedea rasaritul. Asadar: barter! Eu la rasarit, el la ghiol
In prima zi am fost sa salutam marea. Si la ghiol. Mihai a avut socul vietii, imi povestea mai tarziu: "Mintea mea nu poate intelege. Te vedeam transfigurata de panica, luptandu-te sa respiri, cu ochii mari si inrositi, pe punctul de a plange, ca te cunosc, poti sa zici tu ca nu plangeai, te vedeam... Si aveai apa pana la mijloc. Mintea mea era: "hei, de ce te sperii, apa e foarte mica, abia iti ajunge pana la buric?!". Nu cunosc aceasta frica a ta, nu o inteleg, dar te vedeam pe tine si nu stiam ce se intampla, chiar daca mi-ai zis. A fost altceva sa te vad..."
Ne facusem planul de acasa, stia ca ma speriam chiar si cand glumea scorpioneste: Ceee fricaaa, maaai, te iau si te arunc in valuri direeeect! iar eu eram: NUuuuu, sa nu faci asa cevaaa! Mihai se stramba: Stii ca doar te agit, e doaaar o gluma... Eu: nimic, toate glumele pana la asta :))))) Planul de acasa era sa pot merge cu el la apa mai adanca, cat ma simteam eu ok si sa inot spre mal, pana ma simteam confortabil pt a trece la nivelul urmator: Sa pot inota fara sa simt "pamant" sub degetele de la picioare... Planul lui Mihai era sa ma duca dincolo de linia mea de confort, fiind convins ca fac fatza fara probleme.
Ce a iesit? Pai noi am ajuns pe 1 august. Marea era cu zona neamenajata. Am fost tare dezamagita cand Mihai mi-a explicat ca, de faaapt, litoralul nostru e pietros si cu scoici, nu speram sa ma balacesc in mare, pt ca scoicile ma ranesc f tare. Stia el alte 2 plaje din statiune si urma sa ma duca si acolo. Vs-a-vis de hotel era totusi un spatiu in mare amenajat pt copii, protejat de jur imprejur de stabilopozi si pietre mari, unde ma simteam in siguranta si care era totodata casa mai multor grupuri de pesti. Dar, mno, am intrat prima data pe plaja neamenajata, no small thing for me.
Pe 2 august am inotat prima data pana aproape de mijlocul lacului. Ma rog, inotat e un fel de a zice, ghiolul te face sa plutesti oricum. S-a reparat. E apa sarata ca naiba. Mihai s-a dus si mai departe intr-una din zile si spunea ca e apa chiar mai sarata in zona unde nu se scalda nimeni (unde se merge cu barcile). Am fost pana unde Mihai putea culege namolul sulfuros in timp ce eu pluteam si ma rasuceam razand in hohote. Prima data dupa 15 ani cand puteam sa ma bag in apa mai mare decat inaltimea mea. Faza tare era ca ma putea impinge in sus in asa fel incat sa sar in apa, pt a ma obisnui cu scufundatul. Ana era uimita, nu m-a vazut niciodata in zenul meu in apa. Niciodata. Iar la mare... Marea era linistita si fara valuri, limpede incat se vedea nisipul pe fundul marii, bancuri de pestisori si cateva alge. M-am bagat in apa cu totul, am inotat cu ochii deschisi, fascinata ca puteam.
Dar pana am reusit sa fiu pe zen au fost multe momente cand "sistemul automat de panica" intra in functiune si ii spuneam lui Mihai sa stea locului, pt ca ma lua frica. Cel mai nasol a fost cand m-a apucat frica la adancime, in ghiol. Mihai imi spusese de acasa ca nu trebuie sa ii sar de gat ci sa il strang de umeri in astfel de situatii, in asa fel incat sa nu il bag la fundul apei, dar el sa ma poata sustine. Ei bine.... Cine a avut urme sangerande de unghii pe umeri pana am plecat acasa?! Cine?! :))))))
In ziua urmatoare Mihai zice: hai sa te duc la cules scoici dupa-amiaza. Ana nu a avut chef sa vina, pe motiv ca "la varsta ei nu mai are chef sa culeaga scoici" (fuck me, abia astept sa treaca adolescentza, mai dureaza mult astia 10 ANI?!). Rezultat: nu doar ca am cules melci si scoici (am gasit cele mai multe cochilii intregi de rapane ever si un cleste de crab, pietre de pictat, daaar: am facut cu Mihai prima baie in Marea Neagra in zona de plaja salbatica! Printre alge (care il enervau pe el si ma ajutau pe mine sa calc cum trebuie in apa).
Mihai e mai inalt si mai masiv decat mine, motiv pt care ma simt protejata si pot sa ma fac mica langa el. In apa am descoperit ca, de fapt, mie imi vine apa la nivelul pieptului cam pe unde ii incep lui coastele :)))))))) Foarte util cand ai atacuri de panica in apa. Mihai ma lua la subrat si pleca cu mine pana cand ii ziceam "Stop" apoi mai facea doi pasi, pt ca ma descuuuurc, ce naaaibaaa!
Intr-una din zile saream in mare si m-a dezechilibrat un val. Am dat cu fundul de ... fundul marii iar Mihai, care ma tinea de mana, m-a lasat 2 secunde apoi m-a tras sus. Ii povesteam ca in alea 2 secunde am inteles care era problema mea cu "fascinatia marii". Cand am dat cu fundul de fundul marii, eram cu ochii deschisi si ma uitam ce frumos se vedea marea pe deasupra mea (priveam unduiriile apei si lumina care trecea prin apa). Nu aveam nici cel mai mic instinct sa vreau sa ies la suprafata. Abia cand a inceput creierul sa mearga am realizat; Mihai ma trasese afara cand abia imi trecea prin cap ca "locul meu parca nu e in apa, totusi..". Mihai s-a uitat la mn ca la SF.
Nu as vrea sa pierd progresul facut. Stiu ca la un moment dat ma balacisem atat in mare cat si in ghiol, in ziua urmatoare la fel. Apoi: huh! panica! Mihai inca se intreaba daca imi va disparea vreodata senzatia asta, eu nu, mie imi e relativ egal. Ce conteaza este sa ma pot bucura de apa.
Ah! da. Si tot pt prima data am facut baie noaptea. Ca tot voiam de mult! Tanana! Si, normaaaal ca am prins inca un an cu luna plina la mare, ca doar sunt femeie si infuentata de luna...
Ce e viata asta daca nu facem tot ce vrem frumos din ea?! pe bune! Niste poze si-am plecat, tre sa ma preg de jobbing :)) Hihi!
Posts
