Si-a murit si tata...

 Ii ziceam Stan, Stanley, Stanica, tatal meu biologic.. in toate felurile. Prima data i-am spus "tata" dupa ce l-am iertat. A fost socat, nu ii venea sa creada si am vazut lacrimi in ochii lui, mai gri ca ai mei. El s-a blamat si dupa. I-am zis sa mai termine cu prostiile. Fiecare face cum crede ca e mai bine in fiecare moment al vietii. Cum iese, e partea a doua. 

Se poate scrie o nuvela despre relatia mea cu tata. A plecat ca nu se putea lasa de baut si intre timp mama si eu deveneam victime colaterale. A fost mai bine ca a plecat. Raul cel mai mic. Evaluare corecta. Tot respectul ca si-a recunoscut limita.

Nu se tinea niciodata de cuvant. Spunea ca vine si nu venea iar pana am crescut suficient a fost dureros. 

Apoi l-am luat ca pe genul de tovaras pe care nu poti pune niciodata baza. Stim toti genul: "haha, cf, plm, mai vorbim". Si asa a ramas. Un perpetuu adolescent 

Ai mei vorbeau cand era ceva foarte important. Daca nu era important, isi vedeau de vietile lor. 

Tata era instructor auto. Unul bun si tipicar. Pe mine ma scotea din sarite. Prietena mea era in extaz. Eu l-am lasat in mijlocul intersectiei, pe banda 2, pt ca mi se parea ca ma batea la cap: "ambreajul, schimba viteza, incetineste, asigura-te, hai, iar a-ntaia... Asa, a doua... simte masina, ascult-o, a treia... indicatoarele... hai si-a patra... Incetineste, ba, la trecere, ce dracu! Ete nu era nimeni, o data iti sare unul in drum..." De unde avea atata saliva sa vorbeasca intr-una, nu stiu...

Datorita acestui stil al lui care ramanea oricui in creier ca o melodie pusa pe repeat, mama avea incredere sa il sune cand isi prindea urechile cu mine. Asa se face ca de la tata am invatat: 

- gandirea strategica: faceam filme SF cu 👽extraterestri si de la o intamplare toate variantele de actiune cu urmarile lor. Nu va uitati cu mine la filme. 98% sunt previzibile.

- sa imi leg sireturile si sa imi inchid nadragii. Tata m-a invatat "varianta feminina si cea masculina pt fiecare". Am vazut multi barbati care isi leaga sireturile ca muierile, pt ca au invatat sa se lege de la mamele lor. 🙃🙄🙈🤦🏻‍♀️ Pot spune ca e mai rapida si eficienta varianta masculina.

- sa aleg lemne de foc si sa fac un foc de tabara fara carbuni si alte "modernisme"

- ca fuga nu e lasitate, ci o metoda de evitat unele conflicte ("daca n-ai cu cine, ce rost are?!" ). 

Ai mei s-au impacat cand aveam 16 ani si nu i-am dat voie sa imi faca morala, l-am dat afara fara sa regret iar mama m-a sustinut intotdeauna in vreme ce tata n-a comentat nici "miau" ca avea musca pe caciula. Csf, ncsf. 

Genetic vorbind, desi nu am fost crescuta in anii importanti de tata, am anumite apucaturi instinctuale care o faceau pe mama sa exclame adesea: "Baga-mi-as picioarele, ca mult semeni cu tac-tu! Nici nu zici ca te cresc eu!" Ce o exaspera pe mama:

- pozitia preferata e sa stau "turceste"

- branza merge "cu orice", de la ciorba la tocana, dar mai ales cu fructe (toate)

- pilaful merge in ciorba, sau cu mancaruri diverse, inclusiv cu omleta.

- supa cu zeama de lamaie e excelenta, indiferent ce culoare are

- imi plac petrecerile (dar spiritul de organizare il am de la mama). Ask my friends, they know. Dar imi place si singuratatea. Sunt o inttoverta cu abilitati sociale. 

- sunt impulsiva si nu ma poate pune nimeni la respect. Nu am acceptat decat de la mama sa ma certe in vreun fel, dar chiar si-asa, alegerile mele imi apartin, pt ca eu dau cu subsemnatul daca iese prost. Mamei i-ar fi placut sa fiu mai diplomata in relatiile interumane. Nu imi iese nici cand chiar vreau 🙈🤗😂

- felul 2 se mananca cu lingura. Tata a ramas literalmente uitandu-se cu gura cascata atunci cand mi-am luat lingura sa mananc pilaf. Mi-a zis ca tatal lui facea asta si a mancat toata viata lui felul 2 cu lingura. Nici macar nu mi-l amintesc pe ta-su. 👀👀

Tot genetic vorbind, pe gluma alor mei ca luam "ce e mai prost" de la parinti..:

- am avut parul in amestec perfect de inchis si deschis (mama bruneta, tata blond-saten) cu fire roscate

- dintii tatei: aspect frumos, calitate proasta (mai bine ii luam pe ai mamei: mici si rezistenti)

- nu ma imbat usor (mama avea intoleranta la alcool si tata avea perioade de baut vartos si cura anuala pt ficat, nu a murit de ficat, ci de stop cardio-respirator complicat de bronho-pneumonie si o fractura cominutiva L3)

- vertebre usor tasabile. Ca tot nu stiam eu de ce am aruncat tocuri, costume si salteaua la 24 de ani cu coloana tasata de la toracala in jos si am sensibilitate la durere pe L3-L5...  Voilá! Medicul tatei a spus ca fractura a facut-o pe un fond de tasare. 

- vad in intuneric si am un auz f bun, chit ca am lucrat mult cu casti. Tata spunea mustacind: "ca liliecii". 🙄🦇🦇🦇

- apnee de somn (bruxismul e de la mama care isi tocise dintii, dar... ea avea dinti rezistenti, nu bullshit)

- midriaza de dimineata. Cand ma trezesc nu sunt chiar asa mistret neprietenos cum par, ca in bancuri... Doar ca.. nu vad clar, mirosul e prea dezvoltat, oasele isi revin la ortostatism.. practic ma doare viata pe Terra. 🙄👀😂😂😂 Am nevoie de o perioada de adaptare. Tata avea tipicul lui: nu iesea cu masina sau nu iesea din casa, fara sa isi bea cafeaua, manance ciorba de dimineata si sa isi faca toaleta (barbierit, spalat). La un moment dat m-am luat de el ca ce drq nu mai schimba si el obiceiul. Mi-a zis: "Nu vad bine, ma! Vrei sa fac accident, ce-s, nebun?!" Continuand, am constatat ca midriaza ne obliga pe fiecare la adaptare. 

- accentuatul cuvintelor importante in dialog. Tata folosea "ma/baai" dar si accentuarea. Sec, asa..

Cum l-am iertat pe tata...

Eram in pregatit despartirea mea de ta-su fii-mii. Eram suparata rau dar stiam ca tre sa depasesc momentul, nu era alta cale. Si ascultam Louise Hay, "You can heal your life", varianta clipuri (abia am gasit-o de descarcat 🙈 Mergeam la meditatii, din pantelimon aveam undeva in Bucurestii Noi, adica am ascultat la cartea aia cu exercitii intr-un mare fel. La un moment dat eram in bus cand incepe o bucata cu "Acum hai sa lucram la iertare parintilor tai.." Imi propusesem sa merg pe cartea aia pas cu pas, fara sa sar nimic, adica chiar i-am dat o sansa si eram ciovinsa ca avea sa functioneze. Si mi-a schimbat viata, dar nu fac recenzie acum. Trec cu usurinta prin partea cu mama. Si ajung la partea cu tata. "Imagineaza-ti cum era tatal tau cand era mic." Si vine o imagine (motaiam cu capul pe geam facand exericitiile despre care zicea acolo banda). Deci:

 Imi vine o imagine cu un baiat mic, la vreo 6 ani, blond, cu ochi mari albastri si speriati. Avea o perche de pantaloni bleumarin scurti, cu bretele si o bluza cu dungi). Si era speriat ca dracu. N-aveai cum sa nu ierti un baietel muc dragut si speriat cu genunchii schilozi. Imaginea aia mi-a ramas in creier. Pt ca pe mama o vazusem in poze in varianta copil. Pe tata niciodata.

Ies de la meditatii si il sun. Nu era prima data cand isi lua surprize de la mine. I-am facut asa cand mi-am dat seama ca ma sperii in apa si nu stiam ca era sa ma inec. 🙃🙈😂

- Alo, auzi, pot sa te intreb ceva?

- Da, taticule, intreaba.

- Auzi, de ce iti venea sa plangi asa mult cand erai mic? Adica de ce erai asa speriat? (Io intrebam cu imaginea din capul meu inca prezenta)

Liniste... Liniste... Respira, se aduna si intreaba

 - Dar tu de unde stii?!

- Ammm.. Mi s-a aratat. Adica nu stiu, faceam un exercitiu despre parinti si .. nu stiu cum aratai cand erai mic, dar mi-a venit o imagine.... Hey, nu mi-ai raspuns!

- Ce pot sa spun? A fost rau.... 

- Ok, o sa imi povestesti?

- N-am ce sa mai povestesc..

- Bine, dar imi cauti o poza cu tine cand erai mic?

- Mi-am rupt pozele din copilarie si din adolescentza. Sau aproape toate. Dar daca vrei tu, o sa caut.

A durat ceva sa vina apoi cu 5 poze, una singura din copilarie si disponibilitate sa spuna cum era batut pt orice si a ramas cu impachetatul hainelor "la dunga". A fost acuzat de parinti pentru moartea accidentala a fratelui lui si comportamentul lor (mai ales al tatalui lui) fata de tata a fost in consecinta acestei impresii (gresite, btw, lucru confirmat si de familia mamei, unde tata se refugia in caz de "urgie").

Cu aceste detalii mi s-a intregit tabloul si am vazut ca ce era de fapt relatia alor mei: o prietenie profunda, genul de intelegere tacuta a sufletelor. Stiti cum se bat prietenii buni pe umar: "Coae, plm, asta e.." Asa si ai mei. Normal ca nu era ingredientul de succes al unei relatii de cuplu. Toti cei care ii cunosteau au vazut asta, dar nu si ei 🙃😂 In egala masura nimeni nu i-ar fi putut intelege. 

Eu am inteles intr-un final si ma socotesc binecuvantata sa fi fost si eu inteleasa si acceptata ca atare pana la bunul sfarsit.

Ai mei nu minteau niciodata despre chestii de suflet. Tata mai spunea si tampenii. Mama nu. Tata spunea detaliilor nesemnificative ale vietii "povesti, basme.." Sinceritatea sufleteasca a fiecaruia, mie mi-a sporit, prin dorinta de corectitudine, abilitatea de empatie si simt al adevarului. 

Cand s-au impacat, mama isi dezvoltate personalitatea de luptatoare cu viata. Imi placea sa ma prefac ca adorm numai pt a asculta felul in care vorbeau. Faceau o mistocareala din orice banalitate si cu 2-3 substraturi. 

Pot sa spun ca au facut parenting cu randul 😂😂😂

Mama a fost langa si pentru mine in perioada pana la maturizare, draga de ea. Nu am apucat sa o scot in oras, cum imi propusesem.

Tata a fost acolo, in umbra/ la distanta, cum tre sa fie un parinte cand copilul are viata lui. Niciodata nu s-a bagat. Cand ziceam ca vreau un sfat spunea ca el nu e in masura sa dea sfaturi, ce, nu se vede din viata lui ca nu tre sa dea sfaturi nimanui?! 🤦🏻‍♀️😅😅😅😅 

O singura data m-a intrebat daca ii dau voie sa comenteze. Mi-a zis, de tatal fii-mii: 

- A fost greseala vietii tale, nu?

- Nu, tata, te inseli. Nu a fost o greseala.

- Nu?! Cum gandesti tu? (Asta era de obicei cand faceam o strategie, dar arata curiozitatea, nu era pusa intrebarea nici la gluma si nici ca dojana, ci pt ca voia sa afle 🙃)

- Simplu: eu cand l-am ales nu era cum e acum. Iar cel mai important e ca, daca nu ar fi fost el, nici Ana nu ar fi fost cine e ea, ar fi fost un alt copil, in alt fel. Nu mi se pare asta deloc o greseala. Ca a ales el sa devina altcineva e alta treaba.

Tata a clatinat rusinat din cap, pt ca se gandea la viata lui:

- Mda, la asta nu m-am gandit. Asa o fi..

Pentru ca picase odata beat muci si s-a trezit cu vanatai si si-a fracturat o coasta, iar la scurt timp, prietenul lui, Costel, a cazut in casa fiind gasit dupa 3 zile de fiica lui, tata s-a speriat rau. Aveam de atunci, sa tot fie 2 ani, conventia de a ne auzi zilnic la telefon, pt a confirma ca "e ok". Ghidul starilor lui trebuia sa le traduc pt Mihai, care nu intelegea felul delicat al tatei de a spune lucruri.

Daca tata spunea ca ceva e "rau" insemna aproape de iad, gen 9 sau 10 din 10. Daca spunea "Bine" insemna ca avea o zi buna si independenta. Daca spunea "acceptabil" simplu nu era nimic grav, dar daca il accentua "ACceptabil" insemna ca se taraie.

- Ma, tata, tu crezi ca esti vreun patrunjel?!

(Avea el o treaba cu o vecina si radeam de el ca la un moment dat o ardea cu vecina-care era maritata- si cu una care il voia de barbatul batranetilor, ceva asa)

- Verde! Verde ca bradul!

- Uuu-scat! Patrunjel uscat! 

Cand a ramas paralizat ii ziceam:

- Esti copt. Chifla coapta!

Prima data cand l-am ras, mi-am amintit de o discutie. Fusese la o matusa paralizata si pt prima data o spalase la fund pe baba, luand astfel contact cu batranetea si neputinta. 

-Taticule, daca vreodata ajung sa nu ma mai ridic din pat, sa nu ma lasi sa ma chinui. Daca ma vezi ca nu ma mai ridic, sa vii si sa imi spui: ia uite tata ce perna frumoasa si sa mi-o pui pe fata.

- Termina, bai, tata, cu prostiile, ce drq iti veni?!

- Nuuu, foarte serios acum. Cand eram pe Salvare era unul care s-a sinucis agatat de clanta de la usa. Ca sa iti pui streangul de gat, daca te lasi pe clanta doar lesini, nu mori. Tu iti dai seama cat s-a tras ala acolo sa reuseasca sa isi rupa gatul?! Trebuie sa fii foarte decis ca sa faci asa ceva. Dar nu vreau, tata sa ajung paralizat, sa ma ingrijeasca altii. Eu ma gandesc foarte serios la asta... Am fost la matusi-mea. E crunt. Ce sa mai zic?!

- Tu ai in pana mea grija de tine pana una-alta. Stii, nici mama nu a vrut sa ajunga zicea ea "o povara"

Si asa a fost. Tata a fost paralizat cam o luna. Asteptam suruburile pt  operatia pe coloana si imi era putin teama de tensiunea lui oscilanta. A murit in ziua cand trebuiau sa ajunga suruburile la spital. Sansele de recuperare erau cum erau dar procesul in sine ar fi fost f greu si dureros. A iesit din scena pamanteana fara sa se mai incumete la asta. Singurul lucru de care mi-a parut rau este ca el si frate-meu nu au avut ocazia sa se cunoasca sufleteste. 

Spots s-a trezit si ma rasfata cu un chef de joaca afectuos. Am fugit 😸 

Read more...

Mutatul aici, viva la Revolucion!

 Am terminat cu jobul pe azi, asa ca mai continui pana adorm. Maine am ore la scoala, apoi jobbing, parenting si housekeeping, asadar va fi o zi "sforza".

Deeeci, cum cautam eu peste tot o zona cu, fiti atenti pretentii: cel putin 2 parcuri, 2 scoli, un spital de copii aproape, eventual si unul de adulti, iesire la metrou si mijloace de suprafata, magazin non-stop, farmacie non-stop si sa fie sigur pt plimbari nocturne... singura pretabila la ce bani aveam (sa ramana si de renovare, mobila si un an fara meditatii) era fix unde ma aflam. Mi-am dat seama ca am pierdut timp pretios. Si am inceput cu biletele pe blocuri. Unul din imobiliarii din zona imi rupea anunturile. La sfatul administratorului meu am mers si am vb direct cu administratorii blocurilor care ma interesau cel mai tare. A trebuit sa schimb planul diin minte, blocurile pe care le vanam eu cel mai abitir nu aveau nimic de vanzare. Nada. 

Intr-un final am redus lista la 3 apartamente pe care le vizionasem: unul f luminos, in forma de Y cu cea mai mica bucatarie ever. Plecam de la o bucatarie mare cat dormitorul meu. Dar mamei ii placea sa gateasca in vreme ce eu NU SUPORT SA GATESC, deci o bucatarie mica izolata cu usa era idealul vietii. Scriu din buatarie, btw, pt ca afara e frig si fumez. Al doilea apartament era in L cu intrare pe latura mica. Si asta. Aici, cand am venit la prima din cele 3 vizionari, nici nu am vazut-o pe tanti care deschisese usa, ci in spatele ei, un mare magnoliu inflorit, dar nu imi prea placea faptul ca era semi-decomandat, in loc de decomandat.

Cu lista celor 3 in minte, intr-o seara inainte de nani, am inceput sa vorbesc cu Ana. I-am facut pe o foaie schema celor 3 apartamente, aratand unde era fiecare camera si explicadu-i cam cat era spatiul. Ana l-a ales pe asta unde suntem acum. Dupa ce ea a adormit, ca doar nu era sa iau de buna intuitia copilului fara sa imi pun si mintea la socotit, cea facut zuzel, adica  eu? Am luat schema ba-gua si am suprapus peste fiecare apartament energia nativa a Anei si a mea. Singurul apartament unde amandoua, in complementaritate umplem tot spatiul: era asta, fix cel ales de ea. 

Am vb cu femeia sa ma lase sa mai vin la o vizionare. Tovarasul meu din copilarie cumparase si vanduse 3 apartamente in 5 ani, era tatal lor, si electronist. I-am zis: "Bai, hai drq cu mine, ca eu am un cocofix cu lumina si prizele si nu ma intereseaza ca a zis tanti ca ea a refacut circuitele, vreau sa te uiti pt mine cu ochiul tau critic." Am ales ora de pranz, ca sa vad daca se respecta orele de somn (doi iepuri..). All good, femeia in mod legitim schiimbase circuitele electrice, cauza fiind un scurt intr-o duza.. Unde vindeam erau muci firele. Si tevile. Stiam eu de ce aveam cocofixuri. Am avut a treia vizita intr-o seara de wk-end. Ma, si am simtit eu un iz mai dubios asa, dar mno, nu m-am stresat. Vorbisem cu femeia despre vanzare si cumparare la o cafea, deja eliberase o mare parte din mobila. Eu inca nu vandusem. 

Ea ceruse o luna sa plece dupa vanzare, asa ca eu am vb cu cumparatorii casei mele sa ma lase 2 luni. La ei nu era mare graba, la mine cam era. Intr-o luna trebuia sa rezolv de la pereti la mobila si sa ma pregatesc de procesul de custodie si inceperea scolii Anei. In mod cert, nu puteam sa o las pe Ana sa doarma in molozul renovarii, cu fondul ei alergic. Aveam eu alergie la CM9... e un ciment.

Si vine marea zi: ziua in care fosta proprietara imi lasa cheile. Am vazut ca a cam zbughit-o pe usa, dar mno, actele erau ok stiam tot istoricul apartamentului, stiam ca electrica era ok...

8 seara. Primele mele minute in noul meu apartamentutz.. Deschid lumina bucatariei. Si vad un gandac. Mare. Al doilea, al..noualea. Ma duc in sufragerie si URLU. Babaiatule am urlat de nu se poaaate. 

Primul gand: il vand. Nu pot sa il vand, abia l-am luat, nu imi ajunge timpul. Ii dau foc si mor toti gandacii. Foc! Il sun pe tovarasul cu vandut-cumparat. "Gandaaaaci! ba, e plin de gandaci! C***e, nu gandacei, monstii baaaa! Io-i dau foc, sa-mi bp in el, ii dau foc!" Tovarasu radea cu hohote de nu mai putea sa respire. "Stai fata, calmeaza-te ca se rezolva, iti garantez. Te duci maine la Obor, in spate, iti zic eu unde si iti garantez ca se rezolva! Ia du-te in bucatarie (erram: nu ma duc!) vezi daca e vreo mobila de lemn acolo. Era masca de la chiuveta. Zice stai calm ca acolo au ei cuib, uita-te cum arata sa ii zici maine lu' nenea ca sa iti dea ce iti trebuia, apoi, incuie si pleaca, vorbim maine."

 Pana sa ajung aici eu nu vazusem gandaci. La etajul 8 nu erau. Cand au aparut era o crapatura in zidul tevilor, s-a acoperit si gata. Adica nu.. Nu. 

Aici am dat cu un fas de gradina si 3 substante criminale. Eram imbracata ca aia cu izoleta. Aveam 3 masti pe fata si vizeta, pt ca am folosit si folosesc acum pt mentinere doar substante industriale, nu ma joc cu bullshituri pt ca am invatat imediat cine e dusmanul public. Nenea de la Obor a ras cu substantele lui in 2 zile toata populatia. Dar noi am ramas cu eliminatul cadavrelor. Vecinul de alaturi e administratorul blocului. Ii povesteam ce am gasit. Radea si el: "Bine ca te-ai mutat aici. Apartamentul ala a fost pepiniera de gandaci a scarii! Hahahaha!" 

Farase. Farase intregi pline cu gandaci am scos. 3 farase in primele 2 zile. Restul, in decurs de o saptamana. Faza care era? Tanti avusese tavan fals. Netencuit. De zapada artificiala. Nici nu va puteti imagina cum isi facusera culcus intre zapada artifciala si tavanul de beton 3 specii de gandaci: Aveam 2 specii de blatella: gandacul de bucatarie SI gandacul mare de bucatarie Si gandacii aia negri de umezeala. Urlam imbracata cu protectie din cap pana la adidasi dand cu spaclul zapada aia artificiala jos cu tot cu gandacii morti si uscati. In sufragerie nu am rezistat. I-a dat jos zugravul- instalator (Octavian, cel care m-a ajutat anul asta cu mobila de bucatarie si renovarea baii). 

Desi nu era planificat sa scot parchetul, dupa asemenea descoperire am scos tot, belit jupuit tot, sa vad eu betonul. Si am darmat si nisele de la baie si bucatarie. Am lasat toate tevile la vedere, daca e sa intre breun monstru sa nu aiba unde sa se ascunda. 5 ani mai tarziu: buna alegere.

Si cum eu imi doream tevi noi, universul, care v-am zis ca a fost forte pro Revolutie: s-au schimbat tevile blocului la bucatarie. Si ghena. Si dupa 2 ani s-a renovat si blocul, de zici ca ma plimb cu renovarile dupa mine. Dar sa revin.

Baia era pe formatul comunist. Octavian zice: "Daram nisa asta si asta si sa imi zici daca vrei ceva anume in baie sau cum iti place tie." Atat mi-a trebuit: "Mmm, Da. Stii, noi ne spalam la cur dupa ce ne facem treaba. Si ma enerveaza ca primul lucru cand intru in baie e WC-ul. Dupa mine, vasul de wc trebuie sa stea langa cada, ca sa ma pot spala cu dusul. Nu e spatiu sa pun bideu. Iar bideu fara wc... nu pot pune colac! Deci asta ar fi varianta optima. Apoi, primul lucru cand intru in baie, ar trebui sa fie chiuveta. Daca vin de afara, intai ma spal pe maini si abia apoi.. pipi. Pe bune, cine face pipi cu mainile pline de jegu' de afara?!" Octavian era: ok, facem. Vine Gabi (tovarasul cu "se rezolva"): "Bai, ati innebunit?! O sa ne lungim cu treaba, mai terminam poimarti!" Avea dreptate, noi preconizasem ca ne ia: o zi electica, 2-3 tevaraia, o saptamana peretii si gata. Dar ne-am trezit cu: deratizat, belit pereti si podea, de facut tevaraia, instalat lumini si extra-prize, pus parchet si mobila in bucatarie. Practic ne-a luat 3-4 saptamani, ceva asa. Si am 2 camere, nu vreun palat. Dar da, acum am baia exact cum am dorit-o. Rafturile din baie sunt de plastic, Totul poate fi scos, dat cu substanta de protectie si reamenajat. Nu se poate ascunde nimic pe nicaieri. Am devenit fan plastic iar daca ar fi dupa mine, mi-as face in bucatarie mobila de inox. Doar ca imi place sa o schib la 5 ani. Se umple de fum, abur si trebuie schimbata. 

Mobila? Phhh hahahaha, da, alta aventura. Hai cu asta din bucatrie am scapat ieftin si rapid. Luata din magazin, montata de baieti. Faza tare. Montau baietii, si intru eu. Astia se opresc si incepe Gabi sa rada: "Ba ce fraieri suntem. Vino incoa ca te-ai nimerit perfect!" Ei se gandeau cum sa faca cu teava de gaze vs rafturile de sus. Ca ar fi trebuit decupata mobila. Dar eu sunt scunda. Si ca sa ajung la raftul de sus au trebuit sa monteze mobila mai jos. si au scapat fara sa decupeze mobila (si eu cu mobila intreaga si fara scara in bucatarie, in puii mei, ca am un metru si-un pic!). Cealalta mobila a fost cu cantec. 

Mobila pe comanda. Pe recomandare la un tamplar bun dar care nu face mobila decat pt prieteni mai nou, ca are un business mult mai banos. Ana a zis ca vrea pat suspendat. Fix in acea vara 2 fetite, o eleva si inca alta fetita si-au rupt bratele cazand din paturile lor suspendate. Aici pe blog am o postare cu proiecte de paturi inalte. Am tot cautat ceva care sa nu fie nici la sol si nici la tavan. Copilul me moare de cald, deci vara si tavan: nu. Dar si racea repede, deci nicci la sol: nu. Asa ca am ajuns la mica intelegere sa aiba o "casuta de ascuns" nu in copa, ci sub pat. si o biblioteca cu sertare. Si birou. Pt ca na. Iar eu urma sa imi fac un proiectt sci-fi pe care nu l-am mai facut ca mi-ar fi luat prea mult din spatiu si mie imi plac mobilele scunde, mai scunde decat mine. Apartamentul nostru fiind micut, mai micut decat voiam eu initial ca sa ne intelegem, are un loc de zici ca a fost desemnat pt un dressing cat peretele. si eu nu folosesc umerase, doar rafturi. Asa ca am facut proiectul cu dulapuri. Problema era ca usile dulaurilor erau mmai greu de facut. Asa ca usile sunt de fapt niste masti verticale pt dulapuri orizontale. Don't ask. Dar am 4 spatii: unul e debara, unul e "games and travel+ dulapul meu cu chestii de invatat", un sifnier eu si unul Ana. In care intra toate hainele, iar daca nu intra e cazul sa mai aruncam din ele. Fete si garderoba care se schiimba mereu. Idealul! Patul meu: placa cu lada, pt ca spatele meu nu permite decat dormit pe tare. Si imi plac locurile de depozitare. Si un dulap langa baie pt ca uram sa am lenjerii de pat in sifonier (horror) iar consumabilele de baie e bine sa fie chiar langa baie, dar nu IN baie. Si 2 nightstands ce acum sunt plecate la Ana in camera, suprapuse si formeaza un corp cu 4 usi. Deci acest proiect l- facut pe nenea tamplarul sa zica: interesant, nu m-as fi gandit. 

Bai, la un moment dat ma suna tamplarul: ajutorul lui furase uneltele, banii mei de materiale si a plecat dupa iubita lui, in Germania.. asa ca nenea avea nevoie de mai mult timp, ca nu mai erau bani mei cu care el sa comande materialele. 

Am last totul cum era in cutii si am plecat in concediu cu fii-mea. Hahahaha, pai ce era sa fac?! Ma mutasem in mai si acum era dupa BAC. Se intrase in vacanta, fusese Ana prima data la ta-su si soacra-mea facea gume proaste de tip: lasa ca o inscriu aici la scoala. Imi venea sa ii bat pe toti cap in cap, noroc ca prietena mea imi spusese: laaasaaa copiiilul. Ce ai fata? cine crezi ca tine un copil pe mancare, haine si tot necesarul?! Zi ca da si doar asteapta. Dupa 4 zile ma suna fii-mea: vreau acasa. Okay, bun, superb. Fetele de care ma ocupam luasera BAC-ul, puteam pleca linistita. 

Dupa ce m-am intors, a venit si mobila.... Gri deschis cu roz deschis, normal! Doar e casa de fete!

Apoi a venit treaba cu avocata. Si mi-am facut si intreprinderea individuala, a fost si custodia.

In anul ala toti prietenii apropiati au vb intre ele si ei. Nu am fost lasata singura nicio zi, erau astia cu ochii pe mine ca pe butelie, sa nu cumva sa sufar. Hahahaha. Acum, mno, ce sa va zic. Am mai avut cateva atacuri de panica, incepusera din sentimentul de nesiguranta carat dupa mine aici. Dar dupa cateva nopti in care m-am trezit brusc, constientizand ca am usa incuiata si suntem doar noi doua in casa, mi-a trecut. A trebuit sa iau tratament hormonal pt amenoreea de stres, si mi se mai intampla si azi uneori, dar e ok, fact of life, e doar reactie la stres si e bine ca am o reactie, sunt vie si ma bucur cu fiecare fibra de viata mea de acum!

O foarte mare deceptie am avut pe parte de interactiune umana. V-am zis ca nu as fi facut Revolutia fara sa am alaturi oameni minunati care sa ma sustina. Well, intre prietenele mele cele mai bune, o prietena din timpul facultatii. Fata asta a fost cu mine prin toate haurile si abisurile emotionale. N-am cuvinte, pt ca din facultate am tot avut, amandoua, ziceai ca suntem in tandem, una dupa alta. La un moment dat chiar dupa Revolutie, se certase cu ta-su fii-mii urat de tot si foarte aiurea.

. Bine, am mai avut o faza din asta recent, cand s-au apucat sa vorbeasca si sa se certe o prietena cu prietenul meu despre care din ei ar trebui sa o duca pe fii-mea nu stiu unde... Si eu le-am zis: "Pai nici nu ma mir! Cine v-a pus sa vorbiti prin spatele meu? Descurcati-va, sunteti adulti, nici nu vreau sa aud!" Dupa care si-au dat seama ca se certau pt copilul... meu, eu luand decizia care sa o duca, de fapt... Hahahaha, e armonie acum, desigur :)))))) Bai, da' erau porniti, asa.. incrancenati! Pe mine ma distrau, ca vorbeau unul cu altul dar nu se intelegeau impreuna, la modul asta.. Bine ca s-au luminat si e bine. Sa revin. 

Deci prietena mea din facultate s-a balacarit cu ta-su fii-mii si de vina am fost considerata... eu. Eu nu m-am simtit, la fel ca si recent, nu pun eu oamenii sa relationeze brusc prin spatele meu... Prietenei din facultate nu i-a trecut sau i-a trecut dar partial. Eu eram, in sfarsit, iesita din drame majore, in refacere dupa hei-rup-ul Revolutiei (dupa ce organizezi o revolutie, mai stai si tu doar in zen, admirand ce a iesit, lasi un pic de haos pana pui societatea in miscare iar eu fix asta faceam la momentul acela). Si nu intelegeam ce se intampla, dupa ce m-a vazut ca m-am scremut 8 ani si ieseam din nou la lumina soarelui rasare (jur, ma simteam ca un boboc!). O intreb, insist si insist pana imi zice intr-un final ca ea e prietena mea dar nu si a fii-mi. Si acolo s-a terminat. N-am ce face, eu vin doar "la pachet". La en gros. Neplacut, dar viata merge inainte si noi cu ea, fiecare cum stim si pute mai bine. 

Si bine sa fie, fiecareia, fiecaruia si tuturor, de acum si pana-n viitor!

Read more...

Revolutia personala

 Am cam o ora la dispozitie inainte sa incep serviciul. Deci nu stau sa corectez typos. Am o tastatura care la  simpla apasare de tasta dubleaza a, s si nu mai stiu pe care. Aia e, ma scuzati si ignorati. Am zis ca o sa scriu despre revolutia personala. A durat 5 ani impliniti pana cand sa simt ca: I'm ok, pot sa ii dau drumul povestii, nu mai e despre mine neaparat, caci nu ma mai afecteaza. 

Revolutia personala a fost o necesitate. Nu stiu cum, dar de fiecare data cand schimb ceva brusc si radical, nu o fac pt ca asa m-am trezit de dimineata (desiii...), ci pt ca nu se mai poate altfel. Nici in 2014-2015 nu a fost altfel. Cum suntem noi construiti de sa nu vrem sa iesim din zona de confort nu stiu, dar si cand ne-a ardeiat... sa te tii spectacole! Da, nu?!

Totul a inceput cu ta-su fii-mi. Un om cu mare potential. Foarte mare. Dar nemanifest. Pana mea, toti ne facem alegerile. Acum, eu am inceput sa miros ceva putred in Danemarca relatiei nostre cam dupa ce s-a nascut Ana, mai exact dupa vreo 2 ani. Nu ca "nu era ce trebuie" dar... Trebuie sa spun ceva inainte sa explic, pt ca altfel nu intelegeti.

Femeile au viziunea. The Viziune. Aia care indica incotro e drumul al bun. Barbatii sunt aia cu rezolvatul de probleme asa incat ei vad cam cum ar putea Viziunea aia misto sa devina realitate, asa incat, cei 2, punandu-si mintile si fortele laolalta pot crea niste vieti f misto. Daca ii duc si sufletele si mintile vor arata suficienta compasiune unul fata de altul incat, atunci cand inevitabil isi dau la gioale (ca n-ai cum sa nu ranesti fara sa vrei sau sa apesi pe un buton sensibil) reusesc sa si invete ceva din asta si sa mearga mai departe cu mai multa intelepciune si intelegere. Da? Bun - asta e cazul ideal. In Romania nu o sa prea vedeti asa, la tot pasul. Sunt, dar nu asa multe cupluri fericite pe cate am vrea sa vedem.

Ce mi-a sunat mie ca nu e bine a fost faptul ca nu se intampla nimic din ce discutam vis-a-vis de planurile de viitor. Ba, da' nu ca nimic, dar noi stim ca in univers nu exista stagnare. Undeva se merge, pana si planeta se invarte, deci "n-ai cum"... M-a "zgariat nitel" dar mno, cat sa sari in sus pt ca nu se mobilizeaza omul? Mai lasi, mai treci, mai... mno.. ca asa e frumos, nu esti de capl tau in doi, ce naiba! Si-apoi, daca tu singur nu poti face, nu poti sa ai pretentie ca in doi sa se poata face usor. Corect? Coooorect.

Dupa alti 2 ani eram in impas. Ta-su o luase cu alcoolul si nu ii mai dadea drumul. Nu ma intelegeti gresit, sunt mama si tata organizarii de petreceri. Si nu ma sfiesc sa beau la ocazii. Am crescut intre pustani care beau, in facultate ieseam "la o bauta", adica nu sunt vreo mimoza lesinata. Pufai dintr-a sasea (nu-i spuneti fii-mii) si fumez zilnic din primele zile ale clasei a noua. Deci cand zic ca ta-su a luat-o pe alco-hol inseamna ca nu avea control, nu ca "nenorocitu dracu" si ala nu face nimic. Am vazut si femei dintr-astea, doar ca eu nu sunt asa. Creeed. Hahaha.

Acum, eu cu tata, in frageda-mi pruncie, faceam filme. Trebuie sa intelegeti joaca asta ca felul tatei de a ma antrena pentru viata. Practic, ajunsesem ca la orice film sau roman sa prevedem finalul, pentru ca incercam sa vedem toate variantele de ramificare a actiunii si evolutie a personajelor. Sunt inca un cititor avid. Dar nu va uitati cu mine la filme pentru ca va voi spune cum se termina. Am ajuns sa fac lista cu romane preferate in functe de cat de bine reuseste sa imi dea autorul cu "surprize" pe parcurs. Ca na, e greu. Citesc de la 4 ani. Nu ma laud, chiar e adevarul. Si acest antrenament de previziune e f util: cand invat, cand predau, cand o educ pe fii-mea si cand ma uit in jurul meu.  parte din mine. Are si un downside/ o parte negativa. Rareori pot fi surprinsa si uneori imi taie din bucuria vietii.

Deci cum ma uitam eu in zarea mintii la relatia mea cu ta-su, observam ca ea n-avea decat 2 posibilitati: da si nu. Pt "da" trebuia sa isi foloseasca un declic intern prin care sa ne apucam sa facem viata aia misto de care vorbeam. Pt "nu" trebuia sa o tina tot asa. Acum, oricati de mult ai dori binele cuiva, nu i-l poti face cu de-a sila. Doar astepti si speri. Mai ales ca l-ai ales ca partener. Nu stiu cum va alegeti voi partenerii, dar eu nu ii aleg cu "data de expirare", ori ii aleg, ori nu. Cand nu se mai poate, nu se mai poate si gata. Simplu. Nu e simplu pentru sentimente dar aia e partea a doua.

Problema era alta: alcool sau nu, omul nu parea sa aiba motivatie interna. Ca externa era, copil, casa si o femeie langa tine si ce mai vrei? sa iti suflu-n cur vantul libertatii?! Pe bune?!

Nu stiu daca ati stat langa cineva cu problema blondei (pt ca bea bere si eu am poreclit-o Blonda cu care ma inseala). Dar ceea ce se intampla e asa: Comportamentul se depreciaza constant. De la am baut-m-am culcat la hai sa vorbim, la nu te las sa dormi cat ai nevoie, pt ca vreau sa vorbim, la am nevoie sa gasesc un nod in papura pt ca oficial eu vreau scap de blonda insa neoficial vreau sa gasesc un motiv sa nu fiu fericit in asa fel incat sa ii sar in brate, la hai ca merge si asa, iar pe fundal e un "lasa-maaa ca e bine asa, ce dracu nu-ti convine, ca per total sunt un baiat bun, un om "normal"?!"

Intre timp eu eram like: ba, poate e ceva ce fac si eu, ca na, nu sunt perfecta, oare e ceva prin care provoc,, e ceva ce as putea face mai bine, altfel? Oare nu am reusit eu sa il mobilizez? Adica omul zice ca are nevoie de ajutor dar nu stiu eu sa il ofer?

Daca vi se intampla: get over it, nu e NIMIC care sa tina de voi! NIMIC! Voi erati la fel ca atunci cand barbatul va curta, nu e ca si cum v-ati transforma peste noapte, desi stim ca noi femeile suntem 7 persoane diferite in aceeasi zi. Parte din sarm. Daca barbatii (care sunt constanti, cu 2-3 variatii maxim pe zi) nu ne-ar tolera, nu am sta impreuna unii cu altii. Deci nu, nu e de la noi, respirati linistite.

Dupa 6 ani eram la capatul puterilor si nervilor. 

Nu mai aveam incredere in mine si imi cautam singura noduri in papura. Umblam in varful picioarelor sa nu deranjez si abia asteptam sa adoarma ca sa fiu eu insami. Singurele mele bucurii reale erau faptul ca imi puteam creste armonios copilul (pe care il feream de dramele mele feminine) si faptul ca in predare, copiii mei erau toti de succes. 

Ba, daca ma cunoasteti, eu sunt aia care sparge usa sa isi faca loc. Sunt aia care rade de se aude cu ecou prin cartier. Nu mai radeam. Zambeam. Ascuns, asa, ca de la tratamentul hormonal incepusera sa imi moara dintii si aveam dureri incredibile, procesul era de neoprit, corpul meu era in prag de colaps si era mult mai bine decat starile mele emotionala si mentala. Am dat la master (la stat, in engleza) doar ca sa imi demonstrez ca macar profesional; pot. Am intrat, mi-a facut bine, inca eram eu insami pe undeva pe-acolo.

Stiti cand am zis ca nu fac schimbari ca asa m-am trezit eu intr-o dimineata, desiiii. Sa va zic cu "Desi".

Mama a fost o mimozica sensibila si lesinata pana a plecat tata. Acum, tata a plecat special sa ne protejeze si am inteles asta abia cam pe la momentul asta al actiunii din viata mea. Cand s-a trezit mama cu rata la casa cat tot salariul ei si un copil de 3 ani juma'te in brate, a dormit o saptamana, a jelit doua si apoi s-a mobilizat. Din pacate a ramas mobilizata chiar si cand nu mai era cazul si a fost principala cauza a suferintei ei de viata. Ce am invatat eu de aici? Cand nu esti puternic da viata cu tine de pereti pana te trezesti si te mobilizezi sa faci ce trebuie. Ce altceva am mai inteles a fost ca mama si tata au facut cum au stiut ei mai bine pt ca eu sa fiu fericita. 

Si eram la faza la care ma lamentam. Aveam 2 prietene la care ma puteam plange, una cu care radeam si un tovaras din copilarie care mai lipsea doar sa zbiere ca "nu e ok asa, fey, tan-pito".  Pt ca simteam ca nu e ok am cautat unelte, ca asa sunt eu facuta, caut rezolvari. Lucram cu "You can heal your life" a lui Louise Hay, o varianta cu videoclipuri pe care nu am vazut-o publicata deloc la noi si pe care o palmeaza pana si Hay House. Visul meu e sa vad formatul ala tradus in romana si am vrut s-o fac doar nu am uneltele necesare. Cu formatul ala am reusit sa imi iert amandoi parintii pe care ii acuzam de extremism educational: mama prea dura, tata prea laisse-faire. Dar sa revin.

Deja v-ati facut o idee despre cum eram atunci, caci nu mai sunt asa, ma bucur sa pot spune asta.

Intre altele ta-su fii-mii avea o ciuda fantastica pe faptul ca nu voiam sa ma marit si am refuzat sa joc social de dinainte sa o fac pe fii-mea. Ca nu cred eu in hartii si mai cred, undeva ascuns, ca atunci cand va fi cazul, o sa o vreau fara sa comentez ca societatea e caca si pute. Sufletul meu o sa il recunoasca. Simplu. Pe ta-su fii-mii exact asa l-a recunoscut: ca tatal copilului, Un bun partener de viata, dar nu ca suflet-oglinda. De ce sa fi mintit? Eu nu trec niciodata peste ce imi spune fiinta interioara si zau ca nu imi pasa daca sunt considerata nebuna pt asta. Cu capul meu dorm pe perna, asa incat... 

Vezi? Proasta educatie a mamei: "Capul face, capul trage! Sa nu vii sa te plangi la mine, daca te-am avertizat si nu ai bagat la cap!" Si cu asta mama si-a facut toata treaba, jur! Nu te poate invata cineva mai mult. Ever. 

Eu cu ta-su a trebuit sa picam de acord de la bun inceput: ceea ce tinea de anumite aspecte ale fiintei mele, el nu putea intelege si deci nici accepta; in anumite lucruri eu eram radicala si am picat de accord sa nu le aducem in discutie. Acum, chestiile care nu ii picau lui bine erau unele f importante pt mine, dar hey, aveam prietene cu care sa discut despre asta. Amandoi eram ferm convinsi ca merge asa. 5 ani mai tarziu pot sa va spun ca: nu. Ala tre sa fie la fel de nebun ca voi, pe aceeasi directie si un pic mai avansat, dar daca nu se pooate altfel, puteti incerca, doar sa nu v-aud ca va plangeti ;) (am invatat-o p-asta sau ce?!)

Sa revin. M-am trezit intr-o dimineata, de ziua mea (si nu o sa uit asta niciodata), foarte trista. 

Nu stiu cum se intampla insa amandoi, eu si ta-su aduceam in casa cate un salariu, dar niciodata (nici o fucking data) nu ne ajungeam cu banii. Pe mine ma calca pe nervi treaba asta, pt ca mereu "am facut" bani. Chiar si cand aveam salariul mai mic decat imi trebuia faceam bani. Nu conta, ca aveam job si meditatii, ca aveam colega de apartament, bai, eu cumva, nu doar ca nu sufeream, dar aveam incat sa imi permit cel putin 2 iesiri pe luna la un club, la un draci, ceva sa ma distrez, fara lipsa de "rasfatul feminin". De 2 ori fusesem in mare rahat si fiecare din ele fusese intre joburi. Pt mine sa fim 2 si sa nu ne ajunga salariile era umilinta absoluta. Ce pana mea, unde dracu se duc? Stiam unde se duceau dar cand veneam cu idei, ele erau respinse sau "dada" si era "nu", ceea ce ma calca grav, pt ca eram o familie de 3, nu eram fiecare "pe turta lui". 

Lui i-am zis ca iert orice pana la copil. Adica nu stiu, pt mine copiii sunt sfinti. Si am zis asa: unui copil memoria incepe sa i se dezvote dupa 3 ani. Daca Ana creste mai mult de 4,5 ani cu larghete, "treaca de la mine" si nu se rezolva problema cu blonda si sirul de deviatii de comportamament date de utilizarea ei, eu am ca datorie primara protejarea puiului. Ca de-aia sunt mami. Nenegociabil.

Credeti ca m-a bagat cineva-ul in seama? Nu.

Ehhh.... Csf, ncsf.

In dimineata aia de ziua mea eram f trista pt ca voiam sa imi organizez o zi de nastere si stiam ca asta avea a fi "gaura la buget", plus starea si atmosfera generala din casa. Decid sa ies din casa si totusi sa "construiesc ceva". Si cum mergeam, mintea mea era: ce pana mea?! Ca nu m-au facut ai mei sa sufar si eu nu sunt asa, si..si.. Si eu imi cer dreptul la fericire, cel cu care am fost creata de parintii mei, spiritul in care am fost crescuta! Vreau O REVOLUTIE!

Era 30.10.2014. Pusesem apartamentul la vanzare de prin 2012, cu gandul ca parca voiam o gradina si o casa, desi parca un apartament, ca nu prea imi suna toate insectele pamantului la mine in spatiu, dar o gradina! Asta fusese gandul.

Vin de la cumparaturi, cu "Vreau o revolutie in viata mea, nu stiu cum sa se porneasca, nu ma intereseaza, dar o vreau acum!" 

Si vad pe usa blocului o hartie de 2 randuri tiparite: "Cumpar apartament in acest bloc. 07blablabla'. 

Ma opresc ca proasta in drum si ochii-n zid si imi zic: Wow. A venit revolutia! Misto! Hai! Am smuls hartia, ca altuia nu ii trebuia, pt mine era acolo. 

Cand dormea Ana de pranz am sunat. Seara s-a batut palma. Era ziua mea, universul s-a sucit si incepea inca o revolutie. Ta-su se uita la mine ca la filme, nestiind daca sa creada sau nu. Practic in acel moment nu aveam nimic decat 2 da-uri ferme: al meu si al familiei care urma sa cumpere. 

Casa aia am iubit-o. Pana cand n-am mai iubit-o. Un mare pain in my butt, really. Culmea ca a fost greu de dus si pt mama, doar ca ea si-a pus prosteste ambitia, ca asa a sfatuit-o bunicu'. Stupid. Era o casa mare si luminnoasa, la un etaj 8. Doar ca era prea mare pt o mama singura si complet nepotrivita pt mine ca adult singur. Asa ca mereu am avut colege de apartament, pana sa ma mut cu ta-su. Apt putea fi biblioteca, sala de conferinte, orice, numai casa pt o persoana sau 2: nu. Desi era un apt de 3 camere, mereu i-am zis "casa". Unde locuiesc acum ii zic "apartamanet". Nu ma intrebati de ce.

 Un an a durat sa vand casa. Nu tu cadastru, intabulare, actele de divort ale alor mei au fost ratacite prin subsolurile tribunalului si protejate de o inundatie la gramada cu alte documente, o intreaga nebunie. In acel an, puteam lua lejer un job in imobiliare. Am luat tot Bucurestiul la rand, citeam Softpedia in loc de romane. Am pornit la drum cu "vreau casa, am ajuns la vreau bloc nou si am terminat la a ma muta 2 strazi mai incolo de unde locuisem. Hahahaha. A fost o aventura. De asemenea am avut in jur numai oamen minunati care au pus cate un  umar la realizarea Revolutiei Personale. Practic, am fost purtata cu gratie. M-am stresat ca naiba, dar fara ajutor nu mi-ar fi iesit.

Intre timp, ta-su era "tu chiar vorbesti serios?" Mai tarziu a marturisit ca nu prea ii venea sa creada, pana cand nu l-am anuntat ca "Peste o luna trebuie sa plecam. Am vandut". La momentul asta stiam ca isi pune ambitia si avea sa si-o puna si mai tare la modul negativ. Ati uitat capacitatea mea de a vedea filmul cu final asa cum ma asteptam?! Tot ce aveam valoros era la o prietena, incepand cu actele, tot. TOT. Practic puteam pleca in lume cu o geanta format A4, I didn't give a fuck at this point.

O pregatisem in acest an si pe Ana: urma ca mami si tati sa mearga fiecare pe drumul lui, pt ca treburi de adulti si daca fiecare din adulti nu e fericit, nu are de ce sa ramana. Am incercat si cu el, dar era pe atitudinea: esti nebuna. Prea tarziu, leoaica se trezise. Era La Revolucion! 

Cum m-am mutat?! OMG, horror. HOOOOORRROR! Va povestesc data viitoare.

Dupa ce am reusit mutatul am avut 2 ani de procese pt a termina custodia. Ta-su ameninta, tuna si fulgera ca o ia pe Ana. Nu stiu ce ar putea face un barbat crescand o fetita, dar avocata mea era zen iar eu am incrcedere in ea ca in Dumnezeu, pt ca ne stim de copii. Faza cea mai tare e a desi a tunat si fulgerat ca "Vai!, aualeu, copilul, iei copiiiluuu! Corazon!" Acum il doare la basca iar Ana de la dor de tati in doi timpi si cativa ani a ajuns sa isi piarda total respectul fata de el. Tot ce am protejat-o eu, a dat el cu mucii in fasole dupa despartire. Nu ma intereseaza finalul. Fiecare are dreptul la a trai fericit si crede ca rad de el cand spun deschis asta.

Urmatoarea poveste, mutatul meu aici... Nu stiu cand, dar va veni.

Read more...

Scoala online si software-ul "vietii"

        Nu va faceti iluzii ca as vrea sa scriu astazi despre software-ul vietii (sanatate holistica) sau despre procesul de invatare in online. Nu, azi sunt mult mai prozaica: am avut in prima saptamana de scoala surpriza ca tehnologia nu e in asentiment cu dorintele mele, desi nu sunt nici "pe langa" subiect si nici specialist. Sunt undeva la nivel de utilizator mediu, curios si putin fixist: tre sa faca ce il pun sa faca- de-aia e un aparat si de-aia invat sa il folosesc.

        Probleme si ce folosim:

1- Notebook (Medion Akoya), adica un laptop mai mic sau o tableta devenita laptop.

Desi camera e ok, copilul nu se vedea ca fiind "prezent la cursuri". 

Copilul capata absente. 

Pe ma-sa (ca veut dire: moi) o apuca nervii, pt ca stie ce scula are. 

(1232T o fi model vechi dar e inca la nivelul unui Lenovo Yoga, doar ca mai i3 la viteza).

2- Telefon: Motorola G7 Power - Contul scolii inaccesibil, doar contul personal ok.

Primele banuieli si actiuni:

1- Windows-ul meu e un 8.1 fost cracked si mai nou considerat "neactivat". Cum toate aplicatiile tineau de Google m-am gandit ca o fi vreun parteneriat ceva si nu ma lasa cu win neoficial. Absurd, but hey, e razboi economic.. se poate orice.

- Uneori lui Medion ii moare softul dedicat pt touchscreen. Ma gandesc ca are 5 ani, poate moare si softul camerei..

- Cum e notebook-ul meu, "imprumutat" Anei in pandemie, decid sa i-l las ei total pt ca oricum ii trebuie la scoala online. Nu vreau sa se bage in datele mele. Cum de ce? Cate prostii aude cred ca ii sunt suficiente si fara contul meu de FB accesibil ei.. Doar ca notebookul meu are 4 iesiri USB, are card reader, no DVD. 

Am inceput cu stersul: Aveam un card de memorie nou, SDXC 64GB. A trebuit sa cumpar stick, ca nu aveam asa ca mi-am luat unul de 128GB pe care l-am dedicat cartilor: am 80GB doar biblioteca. restul tot a intrat pe cardul de memorie (recomand, super ok). Dezinstalat jocuri, aplicatii inutile copilului (muhahaha!), curatat registrii si alte resturi cu CCleaner, defragmentat o intreaga partitie ramasa libera. Curatenia fiind gata, am cautat pe net sa reinstalez softul camerei..... Si daca tot am facut camera, am reinstalat si pe audio si touch-ul... "sa fie bine".

Surpriza:

- camera merge

- la testul pe Zoom: perfect, se vede,

- la testul pe Meet: nu mergea... da-i cauta troubleshooting-uri...  👿

Am intrat pe lacatelul din capatul lnk-ului, am dat permisiune catre camera si microfon (allow).

Am retestat: nimic, fii-mii i se vedea pe ecran icon cu ochiul meu (poza mea de profil).

Mai caut, crezand ca e ceva ce nu fac eu bine. Cand colo, gasesc marele adevar:

E o problema cunoscuta de cei de la Google. Ca de-asta las si link. 

Au problema asta cu aplicatia Meet din aprilie, nu le pasa, 😅 n-o rezolva, mai incercati din cand in cand...

Deci: daca esti parinte, copilul plange ca nu se deschide camera atunci cand intra pe MEET DAR se deschide pe ZOOM: respira, calculatorul tau e ok. NU CUMPARA camera de conectat pe USB, ca n-o sa iti mearga nici aia!. "E de la ei, s-a rezolvat, nu se poate". 

2- Telefonul fii-mii e conectat pe contul ei de gmail.

Pt ca sunt parinte paranoic in ce priveste expunerea media, red market si alte asemenea, contul ei de Gmail l-am creat cu aplicatia de control parental gratuit tot de la Google. Se numeste Family Link. Initial nu stiam ca astia nu dau voie youtube-ului decat daca copilul are peste 13 ani. Si m-am trezit cu "youtube kids". Despre care, daca nu stiti, aflati ca e plin de exact ce nu vreti sa afle copiii. Asa ca am pus-o pe fii-mea ca avand 13 ani inca de  la inceput 😂 sa intre pe youtube-ul normal. 

Contul de scoala nu e gmail, ci pe platforma locala: pe serverul de @scoalanumarul.ro

Family Link nu ma lasa sa pun contul secundar, ca ei zic sa adaugi cont de scoala al copilului, ceea ce am si facut. Cand am vazut ca nu merge am vrut sa adaug contul de ...ro ca al doilea "copil" al meu. Nici asa nu ma lasa. Plina de frustrare pt ca inteleg CUM se face si nu intelegeam DE CE NU merge, m-am pus pe chat.

Am vb cu support-ul de la Google si am aflat ca "ne pare rau Family Link e o aplicatie tanara, inca ne dezvoltam, dar stiti, nu permite decat conturi Gmail. E incompatibil cu serverele locale. Alta sansa nu aveti decat sa scoateti contul fiicei de pe telefon si sa il lasati doar pe al scolii". 

Am sters contul de Gmail al fii-mii de pe telefon si am lasat doar pe cel de scoala... 

Acum.. v-am zis ca-s paranoia da?! Pai eu nu am incredere in securitatea datelor pe ditai serverul Google si vreti sa am intr-un server creat ad-hoc, aiurea, de primaria romaneasca?! Nu contest ca romanii n-ar fi f buni pe IT, contest ca ar lucra in proiecte temporare romanesti. Se duc si lucreaza, ca orice roman normal, pt Google, Microsoft si Oracle. Doh, ca d-aia au stat atatia ani in scoala si stau cate juma de an fara job pt a invata ce mai apare nou, nu?! Ca sa aiba un salariu cumsecade....

Ana stie ca orice face pe serverul scolii se vede. Nu poate sa stea pe youtube uitandu-se la Naruto pe contul scolii. Era suparata grav. Pt ca are mailul personal de atata timp ca nu vrea altul. Family Link nu ma lasa sa o scot gen "nu mai e fii-mea" :) Imi cereau sa sterg adresa de mail cu totul.

Daaaar: telefoanele pot avea mai multi utilizatori separati, la fel ca si computerele!

Cine naiba are nevoie sa stie asta? Utilizatorul obisnuit nu are viata dubla... Sunt cu nevasta: am contul 1, sunt cu cealalta nevasta: contul 2.... O parola si gata, problem solved. Dar noi, parinti responsabili.... Invatam toate trucurile...

Deci: daca aveti control parental si nu va lasa sa adaugati contul scolii, copilul vostru nu va putea intra pe Clasroom, care are si e-mail dedicat si  toata suita office, varianta Google. 

Puteti sa faceti asa:  din setarile telefonului se alege utilizator multiplu. Acolo se da adaugare cont si: bang! Iata contul alternativ. Si pt acesta o luam de la capat. Iar trebuie curatate aplicatiile: ce instalam, ce dezinstalam, grija sa nu faca update din date mobile... ca de obicei, atunci cand avem un telefon nou.

Deci fii-mea are un utilizator de scoala cu contul nume.prenume@scoalaonline-ulvietii.ro si din meniul de sus al telefonului i-a aparut un omusor care ii face switch account pe contul personal unde are adresaei@gmail.com sub supravegherea mea. 

Vreti sa stiti cat mi-a luat invatat, vorbit cu support, etc etc: o zi juma'te. 

Acum fii-mea va intra si din lap..notebook si diin telefon, pt ca e vazuta de pe telefon si aude bine, dar va vedea tabla si isi va lua documentele din "calculator". 

Inca una foarte tare, de data asta despre profesori:

Sa va zic cu tabletele profilor, sunt convinsa ca nu stiti.... 

De pe tableta data de scoala profesorii nu au voie sa intre decat pe aplicatiile de scoala. Pare corect, nu? Da, dar numai pe ale acelei scoli de unde au primit tableta, adica de unde au incadrarea de baza. 

Dar suntem in Romania. 

Un profesor trebuie sa aiba norma intreaga 18 ore saptamanal obligatoriu, ca sa isi ia salariul. Nu toti prind 18 ore in aceeasi scoala, pt ca ...diverse, nu stiu: poate e o scoala mica si ei predau o ora pe saptamana, pt ca doar suplinesc un post pt un an iar postul ala are 6 ore disponibile in scoala... 

Ganditi-va la cineva care preda latina. Latina se preda doar la clasa a VIII-a, o ora pe saptamana si uneori, daca are profa/-ul noroc mai prinde si un extra, nu stiu, literatura universala daca e liceu... Acesti foarte (foarte) multi profesori din tara noastra, profesori care se lupta cu copii carora nu le pasa de ora "lor" (de parca ar fi ora pt cine preda, nu pt cine sta in banca!) si cu parinti prea obositi (sau cu minte odihnita, depinde de caz), ei, oamenii acestia, alearga de la o scoala la alta! Fizic alearga, ca sunt contra-cronometru. Alearga pentru ca deocamdata suntem intre normal, hibrid si online!

 Iar ei au O tableta de la O scoala, de unde nu pot intra decat LA ACEA scoala. 

Deci, vor ajunge sa aiba CATE O TABLETA PT FIECARE SCOALA. 

Cum adica: de ce?! 

Pai asta e faza cea mai tare: Softul ala care nu ii da voie sa se conecteze la alta scoala... E IN TABLETA, NU PE SERVER!  

V-am zis: programatorii prevazatori nu se angajeaza pe "2 lei si restul furt, pt ca vin alegerile"...

Acum....

Am scris ce folosim dintr-un anume motiv. 

Lenovo este patronul Medion si al Motorola. 

Doar ca Medion se vinde exclusiv in Germania iar pe Motorola i-au cumparat tot acum vreo 5-6 ani.

 Eu mi-am luat notebook-ul Medion "din greseala", aveam nevoie si s-a nimenit sa ajunga, nou cu tipla pe el, la mine, cumparat la modul, "Bai stii ceva, io ti-l aduc, tu scoate banii ca nu mai gasesti asemenea scula!". Nu avea lumea notebook-uri in 2015, cu atat mai rar touchscreen! Cand vad ce preturi sunt pe piata innebunesc, pt ca un Medion de bun simt, touchsreen, viteza, imagine HD (ca al meu, apropos), windows cu licenta, e un $350-$400- in Germania. Eu le-am scris, am vrut sa cumpar de  la ei direct, pt ca voiam garantia pe numele meu. Nu vor sa trimita peste granita. Mi-au zis, textual: "Poate doar daca iei de pe E-Bay... Asta in contextul in care produsele lor cu numele Lenovo sunt mult mai slabe si scumpe...

Telefonul... Am avut un Lenovo phablet P70. Cand au cumparat Motorola eu cautam un nou telefon, dar am asteptat pana sa apara ceva la rangul lui P70. 

Motorola NU face poze bune, dar rupe pe aplicatii office si baterie, daca stii ce sa iti iei. Am luat G7 Power si i l-am dat Anei. Mi-am luat telefon de poze, pt ca imi doream si asta, iar Ana are nevoie pt scoala de ceva "reliable". si Huawei, are copie fidela aplicatiile proprii ale lui Motorola. 

Si Lenovo e tot firma chinezeasca, in caz ca nu stiati.  

Cu putin noroc o sa imi iau un G8Power in curand. Modelele mai noi nu ma satisfac, mi se par de umplutura, inclusiv Edge, pt ca n-avem noi retea 5G inca (de ce mi-as lua avion daca nu gasesc kerosen?!). Hai, gata cu review-urile....

Read more...

Statul turceste si criza de coloana

 

Hai sa va zic ce trasnaie de stricat wk-end am mai facut eu.. Sunt, maestra in trasnai, stiti, da? Sambata ar fi trebuit sa mergem.la balaceala, cu rezervari facute samd. Mda. Nu.
Step 1: Vineri. Ma ridic de la birou si constat ca "scartzai din suruburi" (adica din articulatiile soldului).
Step 2: tot vineri, ca pana la 5am mai incape... Termin jobbing-ul si inca una- nu mai puteam sta dreapta. Eram ca semnul "?", dar mai cocosat, mai de clasa a I-a..
Step 3: da, tot vineri. Mihai era like: ai stat stramb, ai ridicat, ceva? Mai, tu nu te-ai miscat suficient..
Eu: nu-nu.. Aaaa, okay, nu m-am fatzait atat de mult ca de obicei dar asta pt ca am stat comod, am stat in felul meu preferat: turceste, intre perne.
Mihai a strambat din nas, de gen: nu conteaza, tre sa dregem si incepe: ketorol? Masaj cu ceva sa te ajute?
Step 4: eu, nu ma las: bai, ce drq, am stat f comod. Mihai nimic. In traducere: cand un scorpion e poker-face+ nu spune nimic= nu crede o iota din ce zici tu acolo si-ti racesti gura degeaba, ca pute a neadevar. Si caut studii.
Voi stiti ca e o multime de studii despre cum statul turceste blocheaza articulatiile soldului (ma rog, sacroiliace si capul femural, ca sa fiu concisa)?! Am gasit o gramada! Habar nu aveam. E felul meu preferat de a sta, de cand eram copil! WTAF?!
Step 5: tratament. Ma durea de nu puteam sta nici intinsa. Masaj?! Cine sa suporte?! Ii spuneam lui Mihai ca eram la foarte mica diatanta de a cere o radiografie de urgenta insa mi-am dat seama ca ar fi fost degeaba. Stin ca va arata morfologic perfect, ca de obicei. Asa ca: Sus pe masa de elongatie, la inclinatie intre 45-60° ca mno, in criza nu pot sta chiar cu capu'n jos. Gel cu camfor. Camforul nu stiu cum e pt altii dar pe mine ori ma arde ori e rece daca chiar am o inflamatie si nu il simt deloc daca articulatia e ok... Pe mine ma ardea rece. Si macar puteam sta pe placa (cu o singura patura subtire, la 2 era "prea moale"! Lui Mihai ii cam venea sa planga, dar si el recunoaste beneficiile placii pt coloana.. Aia e, nu e ca si cum m-ar fi cunoscut altfel.. Si hai sa fac exercitiile de deblocare si intindere invatate de la Moni. Superb, am o elasticitate fantastica. Si da, ma durea si ardea ca naiba. Dar a trosnit! Huh, un blocaj in minus.
Step 6- piss off everyone! Sambata- cand aveam program de inot, da? M-am trezit la 2:30pm. Coapta. Puteam sta dreapta, corect pe scaun, dar ma durea.. Ooo, Doaaaamne si Cum durea, de parca aveam vanatai pe  fund si solduri. Mi-am baut cafeaua, am facut unghiute dragute in combo cu Mihai si ne-am uitat la un film. Ana s-a suparat ca de ce nu am chef de glume sadice, pisica s-a suparat ca de ce nu pot sa il tin in brate (Spots are 4,5kg. In criza pot tine maxim 2kg in brate). Si dupa ce am suparat copiii... Am adormit. In timp ce asteptam ca Mihai sa raspunda la o intrebare. Cum sa adormi dupa ce ai intrebat ceva?! Simplu. Nu stiu. S-a dat shut down la sistem... 3 ore. Si eram intinsa pe podea, cu patura pe mine. Fusesem in pat. Nu stiu cum am ajuns jos. Mihai zice ca si el a atipit dupa mine si cand a deschis ochii eram in partea cealalta a camerei, pe jos, dormind bustean. A avut grija sa nu simt rece...t

Step 7: Sambata seara am iesit cu Mihai la plimbare. Nu mult, doar cat m-a lasat coccisul. Dar suficient. Cand am venit si am mai intins spatele a trosnit f frumos. Si am putut fi masata. Superb... Mare evolutie. Si pot dormi. Si parca nu ma simt chiar "de parca as fi batuta"...

Acum, s-o zic cinstit. Sa ies dintr-o criza de coloana in 2 zile... I'm a badass! Legit... Cine dracu s-ar fi gandit ca statul comod, turceste, intre perne si cu zen, poate fi nociv? 

Read more...

Increderea in viata si reusite dupa 15 ani de "panica"

 PREAMBUL

Bai, acum 6 ani cand mergeam pe retea lui Louise Hay si faceam pas cu pas "you can heal your life" ascultand fiecare capitol de vreo 3 ori, ca ma stiu capoasa si orgolioasa... credeam, chiar credeam ca viata mea avea se vindece. Eram ferm convinsa ca nu m-a "kkt mama in lume" aiurea dupa pastile luate sa ma tina and s**t, adica stiam ca am venit cu pachetul de binecuvantari dupa mine. Si-apoi, avand in spate conceptele din tot ce facusem si descoperisem eram ferm convinsa de alte 2 chestii: intai ca avem corpurile facute sa se vindece (mai putin dintii, dar perfectiune nu exista, asta e), si-apoi ca succesul si fericirea nu trebuie platite prin suferinta (aici aveam niste dubii, dar m-am lamurit ulterior ca oamenii au fost bine de tot "spalati pe creier" de multe secole, pur si simplu viata ESTE, o iei ca atare si faci cu ea the best you can). Acum sunt cu 5-6 ani mai tarziu. Sunt fericita, imi e bine (da, stiu ca se poate mai mult, dar deocamdata nu sunt eu dispusa la a iesi mai mult din zona de confort, pt ca sunt constienta ca mai vreau sa ma si bucur intre timp..)

Anul asta am declarat "An de Reparatii" si-am inceput sa bag sforza: repara baia, repara bucataria, zugraveste, intra pe "alimentar reset", vorbeste cu stomatologul si mai am niste chestii in proiect, dar intai sa imi vad eu protezele in gura si dup-aia. Ce nu planificasem era sa ies din oras, in vacanta de vara. Pt... nu ai cum sa le faci pe toate.

Si iubi, cu care nu am mai facut pana acum vreun conced impreuna vine cu ideea: "mergem immpreuna anul asta?". Dupa ce in anii trecuti eram dispusa, anul asta, dupa ce m-a intrebat, m-a luat panica: daca nu avem acelasi stil? daca nu ajungem la o intelegere comun si comod aceptabila? dar oare sa zic da sau ba? Care erau implicatiile in ambele cazuri? Pt a intrelege tre sa analizati cu mintea scorpionului care se duce pana in panzele albe desfacand "firul in 4" (dar alea 4 sunt si ele iimpletite sau..?!) si care face un real efort de vointa sa o "lase-asa". Asa ca varianta cea mai simpla, din moment ce amandoi suntem la fel de scorponi (deci si el analizase inainte sa ma intrebe, loooogic!) era sa vorbim. Si nu ca am plecat in conced, dar am mers pe mana lui. Avantajul de a fi cu cineva cu care semeni in foarte multe, ca femeie, este ca stii ca deja si-a rdicat si el niste probleme deci esti la fel de "safe" ca atunci cand organizezi tu. Nu esti tu, dar stii ca nu ai nevoie sa fii mereu atenta la toaate detaliile. Iar el stie ca tu ai fost mereu "de capul tau", pt ca si el a fost la fel, deeeci e dispus la niste concesii unde sa te lase sa iti iei pacea necesara. Nu stiu daca am chef sa scriu despre asta, pt ca altceva am in cap acum, si anume:

MAREA SI INECUL NESTIUT

Scurt istoric: M-a dus mama la inot cand aveam vreo 8 ani. Si am descoperit ca sunt fascinata de apa. Raman ca proasta in contemplare usor ametita si fascinata iar cel mai mult imi place sub apa (sa vad sub apa). Si imi mai placea sa sar. De sus, nu foarte sus, dar sa sar, sa ajung la fundul apei si de acolo sa ma impinga apa in sus. Si gata.  Pe la 24 de ani am mers la strand cu o colega-prietena din editura. Nici nu intrasem bine in apa cand am simtit ca ma sufoc. Mi-am bagat capul sub apa si mi-am revenit doar partial. Ernie m-a intrebat atunci: Era cumva sa te ineci? Mi-am amintit doar o faza la Sarata Monteoru, cand nu puteam pluti la fel ca tata, dar nu fusesem in pericol sau ceva. Am venit acasa, am pus mana pe telefon si i-am spus tatei sa vina urgent la mine. Ca sa il intreb privindu-l in ochi, nu de altceva :) Guess what: era sa ma inec. Aveam un an si m-a luat un val, la mare, de pe mal. M-a scos tata.. Cand a facut fii-mea 7-8 ani, nu stiu, dupa ce ne-am mutat in casa noua, stiind ca vreau sa mergem la mare am dus-o la inot. Si am vorbit si eu cu 2 instructori. Primul mi-a ras in nas: "tu nici nu ar trebui sa poti inota, zi mersi ca poti si atat!" Instructoarea fii-mii a zis "hmmmm, eu cred ca nu stii sa respiri cand esti in apa, ia-ti niste ore de inot!".

Inainte de a pleca la mare i-am povestit lui Mihai ce se intampla cu mine cand merg sa ma balacesc si de ce am nevoie neaparata sa ajung si la ghiol, nu doar la Marea Neagra. Mihai nu mai fusese la lac si nu ii prea suna, cum nici mie nu imi suna sa ma trezesc pt a vedea rasaritul. Asadar: barter! Eu la rasarit, el la ghiol

In prima zi am fost sa salutam marea. Si la ghiol. Mihai a avut socul vietii, imi povestea mai tarziu: "Mintea mea nu poate intelege. Te vedeam transfigurata de panica, luptandu-te sa respiri, cu ochii mari si inrositi, pe punctul de a plange, ca te cunosc, poti sa zici tu ca nu plangeai, te vedeam... Si aveai apa pana la mijloc. Mintea mea era: "hei, de ce te sperii, apa e foarte mica, abia iti ajunge pana la buric?!". Nu cunosc aceasta frica a ta, nu o inteleg, dar te vedeam pe tine si nu stiam ce se intampla, chiar daca mi-ai zis. A fost altceva sa te vad..."

Ne facusem planul de acasa, stia ca ma speriam chiar si cand glumea scorpioneste: Ceee fricaaa, maaai, te iau si te arunc in valuri direeeect! iar eu eram: NUuuuu, sa nu faci asa cevaaa! Mihai se stramba: Stii ca doar te agit, e doaaar o gluma... Eu: nimic, toate glumele pana la asta :))))) Planul de acasa era sa pot merge cu el la apa mai adanca, cat ma simteam eu ok si sa inot spre mal, pana ma simteam confortabil pt a trece la nivelul urmator: Sa pot inota fara sa simt "pamant" sub degetele de la picioare... Planul lui Mihai era sa ma duca dincolo de linia mea de confort, fiind convins ca fac fatza fara probleme.

Ce a iesit? Pai noi am ajuns pe 1 august. Marea era cu zona neamenajata. Am fost tare dezamagita cand Mihai mi-a explicat ca, de faaapt, litoralul nostru e pietros si cu scoici, nu speram sa ma balacesc in mare, pt ca scoicile ma ranesc f tare. Stia el alte 2 plaje din statiune si urma sa ma duca si acolo. Vs-a-vis de hotel era totusi un spatiu in mare amenajat pt copii, protejat de jur imprejur de stabilopozi si pietre mari, unde ma simteam in siguranta si care era totodata casa mai multor grupuri de pesti. Dar, mno, am intrat prima data pe plaja neamenajata, no small thing for me.

 Pe 2 august am inotat prima data pana aproape de mijlocul lacului. Ma rog, inotat e un fel de a zice, ghiolul te face sa plutesti oricum. S-a reparat. E apa sarata ca naiba. Mihai s-a dus si mai departe intr-una din zile si spunea ca e apa chiar mai sarata in zona unde nu se scalda nimeni (unde se merge cu barcile). Am fost pana unde Mihai putea culege namolul sulfuros in timp ce eu pluteam si ma rasuceam razand in hohote. Prima data dupa 15 ani cand puteam sa ma bag in apa mai mare decat inaltimea mea. Faza tare era ca ma putea impinge in sus in asa fel incat sa sar in apa, pt a ma obisnui cu scufundatul. Ana era uimita, nu m-a vazut niciodata in zenul meu in apa. Niciodata. Iar la mare... Marea era linistita si fara valuri, limpede incat se vedea nisipul pe fundul marii, bancuri de pestisori si cateva alge. M-am bagat in apa cu totul, am inotat cu ochii deschisi, fascinata ca puteam. 

Dar pana am reusit sa fiu pe zen au fost multe momente cand "sistemul automat de panica" intra in functiune si ii spuneam lui Mihai sa stea locului, pt ca ma lua frica. Cel mai nasol a fost cand m-a apucat frica la adancime, in ghiol. Mihai imi spusese de acasa ca nu trebuie sa ii sar de gat ci sa il strang de umeri in astfel de situatii, in asa fel incat sa nu il bag la fundul apei, dar el sa ma poata sustine. Ei bine.... Cine a avut urme sangerande de unghii pe umeri pana am plecat acasa?! Cine?! :))))))

In ziua urmatoare Mihai zice: hai sa te duc la cules scoici dupa-amiaza. Ana nu a avut chef sa vina, pe motiv ca "la varsta ei nu mai are chef sa culeaga scoici" (fuck me, abia astept sa treaca adolescentza, mai dureaza mult astia 10 ANI?!). Rezultat: nu doar ca am cules melci si scoici (am gasit cele mai multe cochilii intregi de rapane ever si un cleste de crab, pietre de pictat, daaar: am facut cu Mihai prima baie in Marea Neagra in zona de plaja salbatica! Printre alge (care il enervau pe el si ma ajutau pe mine sa calc cum trebuie in apa). 

Mihai e mai inalt si mai masiv decat mine, motiv pt care ma simt protejata si pot sa ma fac mica langa el. In apa am descoperit ca, de fapt, mie imi vine apa la nivelul pieptului cam pe unde ii incep lui coastele :)))))))) Foarte util cand ai atacuri de panica in apa. Mihai ma lua la subrat si pleca cu mine pana cand ii ziceam "Stop" apoi mai facea doi pasi, pt ca ma descuuuurc, ce naaaibaaa!

Intr-una din zile saream in mare si m-a dezechilibrat un val. Am dat cu fundul de ... fundul marii iar Mihai, care ma tinea de mana, m-a lasat 2 secunde apoi m-a tras sus. Ii povesteam ca in alea 2 secunde am inteles care era problema mea cu "fascinatia marii". Cand am dat cu fundul de fundul marii, eram cu ochii deschisi si ma uitam ce frumos se vedea marea pe deasupra mea (priveam unduiriile apei si lumina care trecea prin apa). Nu aveam nici cel mai mic instinct sa vreau sa ies la suprafata. Abia cand a inceput creierul sa mearga am realizat; Mihai ma trasese afara cand abia imi trecea prin cap ca "locul meu parca nu e in apa, totusi..". Mihai s-a uitat la mn ca la SF. 

Nu as vrea sa pierd progresul facut. Stiu ca la un moment dat ma balacisem atat in mare cat si in ghiol, in ziua urmatoare la fel. Apoi: huh! panica! Mihai inca se intreaba daca imi va disparea vreodata senzatia asta, eu nu, mie imi e relativ egal. Ce conteaza este sa ma pot bucura de apa.

Ah! da. Si tot pt prima data am facut baie noaptea. Ca tot voiam de mult! Tanana! Si, normaaaal ca am prins inca un an cu luna plina la mare, ca doar sunt femeie si infuentata de luna...

Ce e viata asta daca nu facem tot ce vrem frumos din ea?! pe bune! Niste poze si-am plecat, tre sa ma preg de jobbing :)) Hihi!

Read more...

The light garden

Din ianuarie mi-am propus disciplina alimentara. La mine a fost asa o intreaga istorie cu nutritia, dar mi-am propus ca la varsta de 45 de ani sa fiu cu corpul armonizat, reparat, vindecat. Don't ask, asa am observat ca femeile abia dupa 40 incep sa infloreasca. Poate ne sta bine maturitatea, nu stiu, oricum, pana la acea varsta cresc si copiii incat sa nu mai fie grija de tip "Aualeu..." si incepem sa ne revenim :)))).

In primul an de Sanitara am vrut sa tin Potato reset+ Starch solution (alta poveste) dar a dat peste mine frigul si nu mi-a iesit. Anul asta am luat-o mai cu blandete si mno, imi e pe zen. Adica nu e ceva de abandonat ci de invatat sa mai fac si eu un efort pe termen lung. Tot (tot) ce am vrut sa fac in viata asta, la modul heirupistic nu mi-a cerut un efort mai mare de un an, asa incat, pt mine asta e o calatorie in sine.

Am vazut ca iese, merge, cu pasi mici, cu poticneli, ba mai bland ba mai in forta se vad rezultate.

Intre rezultate e faptul ca pielea mea devine alba in zonele unde am avut exces de pigmentare postnatala. Nu stiu cum sa zic, dar dupa cartile de medicina se presupune ca macazul se schimba pe "ailalta gena" si pigmentarile nu le scoate nici mama tratamentelor. Ete, fleosc, mi le-a scos amidonul... Si eram socata asa. Am strigat-o pe fii-mea: 

- Yo, fata,  nu te supara, dar poti sa imi zici daca pielea mea si-a schimbat cumva culoarea sau am.luat-o eu razna?!

- Ammm, mama, tu esti transparenta, oricum! 

Fii-mii nu ii place ca are nuanta mai inchisa la piele decat mine si oricat am incercat sa ii explic ca la ea e varianta sanatoasa... ea ar fi vrut sa fie alba. Spune ca sunt transparenta pt ca mi se pot vedea vasele de sange prin piele. E putin amuzant, dar nu cand ma lovesc. Ma invinetesc f repede, inclusiv la palme daca strang cutitul mai tare pt ca vena de pe inelar reactioneaza imediat (e cam la suprafata, ca si restul.

Oricum, concluzia a fost ca nu eram chiar atat de dusa cu pluta si ca pielea mea chiar Este mai intinerita. Potato rulz.

Si intr-o zi tot imi zicea fii-mea ce ii place camera ei luminoasa (eu eram putin dezamagita pt ca tavanul meu era cu pete) si imi licureste o idee: stelutele!

Bai, deci...

Pe cand eram eu tanara am primit niste seturi frantuzesti ff misto cu decoratiuni fosforescente. Pe care le-am avut pe peretii dormitorului muuuuult timp. Nu ma saturam de ele. Cand le-am dat jos, le-am pus la pastrare pt ca nu ma puteam.dezlipi de ele si sa le arunc. Am aruncat o multime de lucruri din trecut. Am aruncat ditai cutia cu amintiri...pe care am carat-o din casa veche in cea noua si dupa vreo 2-3 ani mi-am dat seama ca nu ma mai reprezenta (ditai cutia). Ei bine, stelutele nu. Si ii zic fii-mii: 

- Vino incoace sa iti arat ceva super!

Nu vrei la tine in camera? Incercasem sa ii pun cand ne-am mutat,dar cazusera si nu le-a mai vrut. Acum, zice

- Sa nu imi pui mie ceva atat de copilaresc pe pereti. 

Scurt pe doi si nu a vrut. I-am zis ca mi le pun eu. A crezut ca fac misto sau ceva. Am intrebat-o cand mi-am.cumparat pietricele fosforescente si afis. Pana la urma i-am luat o pereche de sireturi fosforescente iar pt toti 3 am luat bratari. Nu va zic ca am facut cercetare de piata. Cautam de la firma care produsese stelutele mele. 4M nu mai fabrica, i-am gasit pe alti francezi- aia nu aveau decat stelute mici la preturi exorbitante. Am gasit 2 diatribuitori ok si am ales pe cel cu marfa mai variata. Foarte multumita am fost de la felul cum au procesat si confirmat pana la modul de a ambala marfa si la marfa in sine... Super. Sa ma intorc. Aveam stelutele si luna mare, delfinii si apoi ce am mai gasit eu si a trecut proba calitatii plus un sticker cu nori si 500g pietricele. We

Si incep sa le pun azi, in pauzele de la job. Spotty era:

Hahahaha!

Spots crede despre el ca e un om si din cand in cand trebuie sa ii spun ca e pisica...
Am inceput sa ma joc intr-un colt

Si dupa program, m-am relaxat lipind... Ah, da, mi-am luat si banda dubluadeziva buretoasa... Biensure, cum altfel?
Dar efectul..... Eee, cand a vazut fii-mea ce a iesit, a zis ca... Parca ar vrea si ea. Pe usa. Sa nu strice peretii ei frumosi...

Eeeextaaaaz!
Fii-mea: - Da, mama, foarte matur...
Eu: - Stai asa. Ce treaba are maturitatea cu stelutele mele?!
Ana: - Pai, oricine vine: o sa le vaaadaa...
Eu: - Ha, te-am prins! Crezi ca a fi matur e a fi serios.
Ana: - Pai.. Da!
Eu: - Nu ai inteles: diferenta intre adult si copil e ca adultul are mai multe reaponsabilitati si e autosuatenabil. Tu cand te tragi de sireturi cu noi ... Aaa.. nu ne place pt ca tu inca nu ai scolile terminate dar esti wannabe so...
Ana: - Dar de ce va prostiti? Si tu de ce te copilaresti?? Adica, stii, inca nu m-am obisnuit cu tine asa. Nu te-am vazut asa!
Hahaha!
- Bai Ana, tu ai uitat ca orice om are multe aspecte. De ce as fi o exceptie? Sunt multumita de cum merg treburile, mi-a mai scazut nivelul de stres oarecum si da, acum pot sa ma joc. "Daca inveti cand esti mic, cand esti mare numa' te joci" Hai ca maine iesim cu rolele!
Ana:- Aualeeeu!

Cat am scris s-estompat stelutele. Nu si pietricelel. Stickerele se tin  bine! :)))
Cred ca imi.place la aproape 40!

Read more...

day 8- ultima- pensulica is my life

Am tras in ultima zi, si eu si fii-mea, cot la cot.
Eu pe vopsit usi. Dupa cum v-am zis a fost o problema fapul ca absorbeau mai multa acrilica decat ma asteptam... si nu iesea uniform.

Lemn- lemn, nelacuit.
Am reparat cu chit de lemn curatat si hai pe treaba. Datorita trebii cu unformizarea m-am "enervat" si i-am dat model, iar daca am dat model am dat si peretilor, in asa fel incat fara sa intentionez am creat o tematica pentru intreaga casa.
Mistourile sunt "zici ca e taxi" si "ce e aia?!"
Dar mie imi place si in poze nu se vede atat de bland pe cat arata in realitate.

Octavian a venit cu sertarul si a terminat cu usile dulapului.
Eu am curatat, Ana a adus, eu am pus lucrurile in dulap. Apoi am facut si vopsit dulapul de hol. Ana imi dadea suruburile.
Apoi am montat dracia neagra de cauciuc si lipit-o. Ana schimba tuburile de adeziv.
Eu vopseam usi, Ana curata tocuri, Ea freca podeaua, eu asamblam chestii.
Pana seara la 11 cand am iesit afara ne termiinasem treaba 80%...

 Urmeaza ca in viitorul apropiat sa ma ocup de accesorii: Jaluzele, autocolantul pt geamuri (cel cumprat nu se mai potriveste daca am "schimbat schimbarea") samd-uri de genul asta (si un suport de uscat vasele)
Per total sunt happy cu ce mi-a iesit din maini si cu felul in care mi se prezinta casuta.
Pam-Pam!

Read more...