twilight zone

Baaai, deci imaginatia nu are limite la noi in casa. Twilight zone?! Pfui! Bullshit! Ete aici SF-uri!
Partea nasoala e ca n-am ce face cu ele, adica, stii, imagineaza-ti asta:
-Alo? Mamaie? (mamaia lui Marian e "mamaie", fiindca imi aminteste de mama prin firea ei hotarata), te rog mult, nu mai face efort si nu mai taia lemne, ca ne-a stresat tataie- vine si o sperie pe Ana, te rog io! Cum spui unei femei normale de +80 de ani ca te viziteaza iubitul ei sot, mort de 2 ani.. :))
Aseara: Dormeam/zaceam "..bengandze bengandze..". Aud plansete:
- Mami! Nenea- tataie!
- Stai Ana sa te imbrac!
- Maaamiii! (jale mare)
-Ce-oi avea de vezi numai nenea-tataie?!?!
-Nenea! Tataie?! Maaamiii! (plansete)
-Ana, hai la mama!
-Stai "fata", ca o imbrac acum si ti-o trimit!
Fac efort sa imi deschid ochii complet. Apare Ana cu "papu si usu" (papusa si ursul) aruncandu-se in bratele mele. Si Marian cu Gica si biberonul cu lapte. Odata cu Ana in bratele mele ma trece un al doilea fior (primul a fost cand plangea ) rece pe spate. Buuun. Imi dau seama ca n-am nici cea mai mica vlaga. Zic in gand "Ingerasul meu, te rog vb cu entitatea vizitatoare sa plece ca strica somnul Anei- putin bun simtz!"
Am luat-o pe Ana cu mine in pat si i-am povestit ca doar ea vede pe "nenea" si ca de aceea si vine la ea. Sa nu se supere si sa nu se sperie. E normal ce se intampla (is it?!) Iar Ana mea a adormit ca atunci cand avea 2 zile, cu nasul in subratzul meu transpirat si tinandu-ne de mana...
Vorbeam cu Moni...
Nu pot sa concep ca fiica mea cea comunicativa si curajoasa se sperie: de bube, de fiinte pe care doar ea le vede, de tunet... Brrr! Cum, Ana?! Anxioasa?! De ce?!
Astazi Moni a invatzat-o ca ea e :)))) "printesa directoare"- m-am terminat de ras la faza asta! Ideea fiind ca Ana poate decide singura daca vrea sau nu sa acorde atentia ei unui ceva.
Pe seara era la mine in brate ne uitam la nici eu nu mai stiu ce. Si incepe: "Mamiiii! Neeneeaa!" (nu, deci chiar face urat, se agita brusc si ii vine sa planga, se ascunde in mine- nu exagerez eu ca, ce sa zic, e fi-mea sau ceva..). Am asezat-o sa stea drept si nu ghemuita in bratele mele si am inceput sesiunea de training:
- Ce e, Ana?
- Neeneea...
- A venit nenea?
- Daa...
- Ok. Daca vrei sa vb cu el bine, daca nu sa ii spui "Bai, stii ceva?! Eu NU vorbesc cu tine. Poti sa faci ce vrei, ca nu ma impresionezi. Gata!"
- daa?!?!?! (mirata)
-Da! Chiar asa! Ia, spune-i!
- Vad ca se uita undeva in dreptul canapelei si face ochii mici. E mai simplu in telepatie decat in comunicarea "cu voce"...
-I-ai spus?
-Da.
-Bun, acum lasa-l in pace sa se si tavalaeasca daca vrea, ca noi ne jucam. (faza cu tavalitul e legata de "fitzele Anei. Daca o apuca crizele de "vreau io!" ii spun "hai! plangi! pana maine! Sa te si tavalesti! Haide! Acum!" )
-Da?!?!
-Da! (si-n gand "Ceapa ma-tii de entitate! Crezi ca te las sa imi sperii copilul, bai?!")