tomnatice..

Premierment, am constatat cum imi pierd incet incet rabdarea de a-mi asterne ideile in blog si mai rau decat orice nu mai am rebdare la exprimare si ortografie, ceea ce, of, e... dezastruos. Presupun ca va trebui sa ma fortez la a fi mai meticuloasa.

Nu stiu cum/ de ce, insa anul acesta, acum, am simtit nevoia de a posti. A fost o nevoie organica. Ceva in mine tzipa si eu nu pot ignora.. Ei bine, ideea de a tzine si un Oshawa m-a bantuit din primavara, dar nu am fost capabila sa imi pun singura stavila. Pur si simplu am continuat sama rasfatz. Dupa cele cateva zile de post am constatat ca imi e foame si dupa numai 2 zile a trebuit sa iau un calciu si un fier ca sa nu ametesc.
Concluzie: daca imi e foaameeee, foame rau si mai si cad din picioare; daca vreau sa si tin postul asta... Ei bine, nu exista decat o solutie: sa tin Oshawa! Mananc tot timpul daca asa simt nevoia, imi extrag din mancare intregul necesar pt a face fatza zilelor solicitante si in plus, scap de excesul de materie adipos-detestabila. Ma gandesc la treaba aia cu "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma"... Poate sunt oameni pe lumea asta care au nevoie de excesul care sta pe mine degeaba..
Rezultat: -1,5kg; o pereche de blugi f stramta imi vine acum acceptabil. Motivatie extra!

Nu este unica schimbare a toamnei... M-am tuns. Scurt! In stilul meu, dar mai punk decat de obicei, in sensul ca diferentza dintre "profil stanga" si "profil dreapta" e mai accentuata. Asta mi-a amintit de faza cu maestrul de reiki. Povestea merita spusa da capo al fine.
Prietena mea Lidia era in plina febra cursurilor: de nutritie, de ... o ceva care semana a radiestezie da' nu era, de reiki... ce mai! Era fata mea "docta". Eu eram la cateva luni dupa moartea maica-mii, abia scapasem de evenimete poltergeist si ramasesem cu o spaima cretina de a mai sta singura-n casa. Am rugat-o pe Lidia sa imi dea o solutie la "a face curatenie" in casa (si in mine, implicit) dar fara sa ma consum ca o baterie obisnuita- sa raman ca duracell-ul, cu "toti boii acasa". N-o sa uit cum s-a apucat Lidia sa imi explice simbolurile.. Iesisem de la sv, faceam secretariat in vremea aia si lucram pe Victoriei. Ne-am intalnit la Spring si da-i si explica-i Ariadnei sa priceapa. Ok, dupa ce am plecat de la firma am inteles ca NU se pune ckr pe usile sefilor (nu mai dadeau pe la munca, ceea ce insemna ca nici usile de pe langa mine nu se mai deschideau non-stop) :)))). Asaaa, revenind. Cum am vazut eu ca simbolurile fct. perfect si e o armonie de numa' am rugat-o pe Lidia sa ma trimita si pe mine la cursul "ala". Trec lunile, constat ca "parca nu imi mai lucreaza palmele"... Intr-o seara pe la 10 ma suna Lidia: vezi ca face Curin, maine, un grad I, suna-l acum, ca nu mai apuci sa te inscrii, uite numarul de telefon. Ma uit la ceas, cam tarziu.. Pana mea, macar n-am ce pierde, nu? Ma injura omul, asta e, se mai intampla. Sun. "Mmmm, nu stiu ce sa zic.. suna-ma in juma' de ora". Ok. Se accepta; ma prezint a doua zi la cursul de reiki. Evident, intarzii. CAND nu intrazii eu?! Pana si sa nasc m-am dus pe ultima suta de metrii, deci... Ma vede Aur si zice: "Auzi, da' tu nu trebuia sa fii tunsa scurt?!" Hahahahahaha. "Ba da, dar acum l-am lasat lung...". Dragutul de el accesase bine, dar accesase prototipul nu momentanul...
Mi-am amintit faza asta atunci cand mi s-a spus: "bai, nu mi te imaginam tunsa asa scurt, dar ti se potriveste mai bine decat parul lung!". Cum s-ar zice, am revenit la prototip.. Poate face bine fundul meu sa revina si el la prototipul ala de-l stiu eu!