of

Zilele trecute am avut discutii si timp de gandire inlegatura cu devenirea fiintei. Discutam cu o prietena tare draga. Viata ei a ajuns in punctul semnelor de intrebare legate de "bifurcatii": "si acum, ce sa fac, cum sa imi dau seama cum sa fiu/ procedez in viitor? Viata mea poate fi ca inainte sau altfel si cred ca ar fi mai bine altfel, dar nici nu ma pot desparti de vechea mea viata..." Cu sfaturile problema e ca nu poti spune decat prin prisma experientei personale de viata si din ceea ce ai vazut la altii, dar exista tot filtrul personal.... Implicit m-am gandit la mine.. La 22 de ani.... La varsta aia problemele mele existentiale erau examenele, bautele, socializarea si planurile de viitor. Nu aveam responsabilitatea unei case cu toate utilitatile. De fapt, daca ma gandesc bine nici nu stiam unde se platea lumina. Nu ma epuiza alergatura intre facultate si servici. Nu simteam o apasare lipsa timpului in ce priveste ceea ce trebuia si ceea ce voiam sa fac. Toate astea au aparut mult mai tarziu si asta pt ca am fost cu adevarat protejata de "vertij". Stateam acasa la mama si lumea mea era impartita in trei: relatiile sociale, cele familiale si forul interior. Cu adevarat pretios era forul interior din care schimbam idei si pareri cu lumea relatiilor sociale, indeosebi cele de prietenie. Nici nu locuiam cu iubitul din acea vreme si nici nu as fi fost dorica/ pregatita de un pas pe care il consideram urias pt cine eram eu atunci. Si ma uitam la prietena asta a mea, care imi este draga si pe care n-am cum s-o ajut.. Din punctul meu de vedere "sunt cam toate pe capul ei". Si in plus e o vreme a schimbarilor pt ea. E momentul in care incepe maturizarea. E un moment firesc in viata fiecaruia. Dar cand esti invatat sa gandesti "impartit la doi", schimbarea asta devine o adevarata drama. Felul in care perceptia despre sine se schimba antreneaza o viziune mai "obiectiva" si asupra celorlalti. Si-atunci...?!?!?! Cum sa te retragi pt a te regasi? Vechiul pare ca se agata ca o scama pe haine. Noul bate la usa. De mai multe ori intre 17 si 26 de ani am schimbat si "gasctile" si jobul si iubitul si tot. Si eu insami m-am schimbat mult in anii astia. Probabil a avut un aport si faptul ca sunt omul deciziilor de tipul: "ce as putea face? ... Gata. Schimbare radicala." Fetelor tinere le lipseste varietatea din experientele de viata. Chiar si cele de scializare in diferite medii. Si ajung la aceeasi concluzie: dezvoltarea fiintei nu se poate realiza decat atunci cand in solitudine omul poate discuta prieteneste cu sine. Imi aduc aminte ca de multe ori s-au produs mari schimbari in fiinta mea. Si nu odata prioritatile mi s-au schimbat. O schimbare brusca a fost pasul in spiriualitate. Si a fost inceputul unei calatorii care va continua cat voi fi aici. Profesional eu nu ma simt implinita. Pt ca voiam sa fac ceva; mai tarziu am vrut ceva si am terminat facand altceva, in care altceva tot nu ma manifest complet. Cat despre viata de familie, ei bine, a fost un pas pt care nu doar ca am fost perfect pregatita, dar am fost cat se poate de lucida. Iar, ca si in viata interioara, ca si in cea profesionala, si in aspectele vietii de cuplu, experienta vietii in general si-a spus cuvantul. Anii de libertate absoluta diin vietile fetelor astea, anii aia frumosi... unde sunt? Incredibil, tot ce am scris se desfasoara in timp ce sunt in vizita la socrii, in timpul unei discutii in care nu e locul meu....