strange

Uneori am sentimentul ca in mine sunt mai multe persoane. Toate in acelasi timp, dar fiecare cu capriciile si dorintele ei. Iar daca le privesc detasat mai multa vreme, imi dau seama ca, de fapt, sunt tot eu... doar ca un eu mare si incapator pt toate manifestarile, pt toate dorintele, cu toate capriciile de muiere care se apropie de 30, sau, poate, de copil, sau poate de adolescenta. Sunt un eu atat de mare incat ma vad ingloband frumusetea si uraciunea... puritatea si ticalosia deodata. Si ma gandesc.. din seria "la tatzi ni-i greu", ca asa cum mie insami imi este dificil cu mine, trebuie ca altora le este si mai si. Iar eu am incercat... Am incercat sa ma limitez. Sa aleg din mine doar cateva aspecte. Dar pe masura ce am facut asta mi-am dat seama ca nu ma pot defini din putin. Sunt soare si furtuna si ceva intre ele. Daca nu ma joc ca un copil, nu am mofturile unei adolescente tzafnoase, zborul catre infinit si cafeaua de dimineata... atunci... atunci e ceva in neregula. Si ma inchid in mine si nu mai pot comunica si ... si la un moment dat explodez. Iar exploziile mele sunt nasoale. Mai bine-s eu. Da.. Clar, La tatzi ni-i greu.