Si-a murit si tata...

 Ii ziceam Stan, Stanley, Stanica, tatal meu biologic.. in toate felurile. Prima data i-am spus "tata" dupa ce l-am iertat. A fost socat, nu ii venea sa creada si am vazut lacrimi in ochii lui, mai gri ca ai mei. El s-a blamat si dupa. I-am zis sa mai termine cu prostiile. Fiecare face cum crede ca e mai bine in fiecare moment al vietii. Cum iese, e partea a doua. 

Se poate scrie o nuvela despre relatia mea cu tata. A plecat ca nu se putea lasa de baut si intre timp mama si eu deveneam victime colaterale. A fost mai bine ca a plecat. Raul cel mai mic. Evaluare corecta. Tot respectul ca si-a recunoscut limita.

Nu se tinea niciodata de cuvant. Spunea ca vine si nu venea iar pana am crescut suficient a fost dureros. 

Apoi l-am luat ca pe genul de tovaras pe care nu poti pune niciodata baza. Stim toti genul: "haha, cf, plm, mai vorbim". Si asa a ramas. Un perpetuu adolescent 

Ai mei vorbeau cand era ceva foarte important. Daca nu era important, isi vedeau de vietile lor. 

Tata era instructor auto. Unul bun si tipicar. Pe mine ma scotea din sarite. Prietena mea era in extaz. Eu l-am lasat in mijlocul intersectiei, pe banda 2, pt ca mi se parea ca ma batea la cap: "ambreajul, schimba viteza, incetineste, asigura-te, hai, iar a-ntaia... Asa, a doua... simte masina, ascult-o, a treia... indicatoarele... hai si-a patra... Incetineste, ba, la trecere, ce dracu! Ete nu era nimeni, o data iti sare unul in drum..." De unde avea atata saliva sa vorbeasca intr-una, nu stiu...

Datorita acestui stil al lui care ramanea oricui in creier ca o melodie pusa pe repeat, mama avea incredere sa il sune cand isi prindea urechile cu mine. Asa se face ca de la tata am invatat: 

- gandirea strategica: faceam filme SF cu 👽extraterestri si de la o intamplare toate variantele de actiune cu urmarile lor. Nu va uitati cu mine la filme. 98% sunt previzibile.

- sa imi leg sireturile si sa imi inchid nadragii. Tata m-a invatat "varianta feminina si cea masculina pt fiecare". Am vazut multi barbati care isi leaga sireturile ca muierile, pt ca au invatat sa se lege de la mamele lor. 🙃🙄🙈🤦🏻‍♀️ Pot spune ca e mai rapida si eficienta varianta masculina.

- sa aleg lemne de foc si sa fac un foc de tabara fara carbuni si alte "modernisme"

- ca fuga nu e lasitate, ci o metoda de evitat unele conflicte ("daca n-ai cu cine, ce rost are?!" ). 

Ai mei s-au impacat cand aveam 16 ani si nu i-am dat voie sa imi faca morala, l-am dat afara fara sa regret iar mama m-a sustinut intotdeauna in vreme ce tata n-a comentat nici "miau" ca avea musca pe caciula. Csf, ncsf. 

Genetic vorbind, desi nu am fost crescuta in anii importanti de tata, am anumite apucaturi instinctuale care o faceau pe mama sa exclame adesea: "Baga-mi-as picioarele, ca mult semeni cu tac-tu! Nici nu zici ca te cresc eu!" Ce o exaspera pe mama:

- pozitia preferata e sa stau "turceste"

- branza merge "cu orice", de la ciorba la tocana, dar mai ales cu fructe (toate)

- pilaful merge in ciorba, sau cu mancaruri diverse, inclusiv cu omleta.

- supa cu zeama de lamaie e excelenta, indiferent ce culoare are

- imi plac petrecerile (dar spiritul de organizare il am de la mama). Ask my friends, they know. Dar imi place si singuratatea. Sunt o inttoverta cu abilitati sociale. 

- sunt impulsiva si nu ma poate pune nimeni la respect. Nu am acceptat decat de la mama sa ma certe in vreun fel, dar chiar si-asa, alegerile mele imi apartin, pt ca eu dau cu subsemnatul daca iese prost. Mamei i-ar fi placut sa fiu mai diplomata in relatiile interumane. Nu imi iese nici cand chiar vreau 🙈🤗😂

- felul 2 se mananca cu lingura. Tata a ramas literalmente uitandu-se cu gura cascata atunci cand mi-am luat lingura sa mananc pilaf. Mi-a zis ca tatal lui facea asta si a mancat toata viata lui felul 2 cu lingura. Nici macar nu mi-l amintesc pe ta-su. 👀👀

Tot genetic vorbind, pe gluma alor mei ca luam "ce e mai prost" de la parinti..:

- am avut parul in amestec perfect de inchis si deschis (mama bruneta, tata blond-saten) cu fire roscate

- dintii tatei: aspect frumos, calitate proasta (mai bine ii luam pe ai mamei: mici si rezistenti)

- nu ma imbat usor (mama avea intoleranta la alcool si tata avea perioade de baut vartos si cura anuala pt ficat, nu a murit de ficat, ci de stop cardio-respirator complicat de bronho-pneumonie si o fractura cominutiva L3)

- vertebre usor tasabile. Ca tot nu stiam eu de ce am aruncat tocuri, costume si salteaua la 24 de ani cu coloana tasata de la toracala in jos si am sensibilitate la durere pe L3-L5...  Voilá! Medicul tatei a spus ca fractura a facut-o pe un fond de tasare. 

- vad in intuneric si am un auz f bun, chit ca am lucrat mult cu casti. Tata spunea mustacind: "ca liliecii". 🙄🦇🦇🦇

- apnee de somn (bruxismul e de la mama care isi tocise dintii, dar... ea avea dinti rezistenti, nu bullshit)

- midriaza de dimineata. Cand ma trezesc nu sunt chiar asa mistret neprietenos cum par, ca in bancuri... Doar ca.. nu vad clar, mirosul e prea dezvoltat, oasele isi revin la ortostatism.. practic ma doare viata pe Terra. 🙄👀😂😂😂 Am nevoie de o perioada de adaptare. Tata avea tipicul lui: nu iesea cu masina sau nu iesea din casa, fara sa isi bea cafeaua, manance ciorba de dimineata si sa isi faca toaleta (barbierit, spalat). La un moment dat m-am luat de el ca ce drq nu mai schimba si el obiceiul. Mi-a zis: "Nu vad bine, ma! Vrei sa fac accident, ce-s, nebun?!" Continuand, am constatat ca midriaza ne obliga pe fiecare la adaptare. 

- accentuatul cuvintelor importante in dialog. Tata folosea "ma/baai" dar si accentuarea. Sec, asa..

Cum l-am iertat pe tata...

Eram in pregatit despartirea mea de ta-su fii-mii. Eram suparata rau dar stiam ca tre sa depasesc momentul, nu era alta cale. Si ascultam Louise Hay, "You can heal your life", varianta clipuri (abia am gasit-o de descarcat 🙈 Mergeam la meditatii, din pantelimon aveam undeva in Bucurestii Noi, adica am ascultat la cartea aia cu exercitii intr-un mare fel. La un moment dat eram in bus cand incepe o bucata cu "Acum hai sa lucram la iertare parintilor tai.." Imi propusesem sa merg pe cartea aia pas cu pas, fara sa sar nimic, adica chiar i-am dat o sansa si eram ciovinsa ca avea sa functioneze. Si mi-a schimbat viata, dar nu fac recenzie acum. Trec cu usurinta prin partea cu mama. Si ajung la partea cu tata. "Imagineaza-ti cum era tatal tau cand era mic." Si vine o imagine (motaiam cu capul pe geam facand exericitiile despre care zicea acolo banda). Deci:

 Imi vine o imagine cu un baiat mic, la vreo 6 ani, blond, cu ochi mari albastri si speriati. Avea o perche de pantaloni bleumarin scurti, cu bretele si o bluza cu dungi). Si era speriat ca dracu. N-aveai cum sa nu ierti un baietel muc dragut si speriat cu genunchii schilozi. Imaginea aia mi-a ramas in creier. Pt ca pe mama o vazusem in poze in varianta copil. Pe tata niciodata.

Ies de la meditatii si il sun. Nu era prima data cand isi lua surprize de la mine. I-am facut asa cand mi-am dat seama ca ma sperii in apa si nu stiam ca era sa ma inec. 🙃🙈😂

- Alo, auzi, pot sa te intreb ceva?

- Da, taticule, intreaba.

- Auzi, de ce iti venea sa plangi asa mult cand erai mic? Adica de ce erai asa speriat? (Io intrebam cu imaginea din capul meu inca prezenta)

Liniste... Liniste... Respira, se aduna si intreaba

 - Dar tu de unde stii?!

- Ammm.. Mi s-a aratat. Adica nu stiu, faceam un exercitiu despre parinti si .. nu stiu cum aratai cand erai mic, dar mi-a venit o imagine.... Hey, nu mi-ai raspuns!

- Ce pot sa spun? A fost rau.... 

- Ok, o sa imi povestesti?

- N-am ce sa mai povestesc..

- Bine, dar imi cauti o poza cu tine cand erai mic?

- Mi-am rupt pozele din copilarie si din adolescentza. Sau aproape toate. Dar daca vrei tu, o sa caut.

A durat ceva sa vina apoi cu 5 poze, una singura din copilarie si disponibilitate sa spuna cum era batut pt orice si a ramas cu impachetatul hainelor "la dunga". A fost acuzat de parinti pentru moartea accidentala a fratelui lui si comportamentul lor (mai ales al tatalui lui) fata de tata a fost in consecinta acestei impresii (gresite, btw, lucru confirmat si de familia mamei, unde tata se refugia in caz de "urgie").

Cu aceste detalii mi s-a intregit tabloul si am vazut ca ce era de fapt relatia alor mei: o prietenie profunda, genul de intelegere tacuta a sufletelor. Stiti cum se bat prietenii buni pe umar: "Coae, plm, asta e.." Asa si ai mei. Normal ca nu era ingredientul de succes al unei relatii de cuplu. Toti cei care ii cunosteau au vazut asta, dar nu si ei 🙃😂 In egala masura nimeni nu i-ar fi putut intelege. 

Eu am inteles intr-un final si ma socotesc binecuvantata sa fi fost si eu inteleasa si acceptata ca atare pana la bunul sfarsit.

Ai mei nu minteau niciodata despre chestii de suflet. Tata mai spunea si tampenii. Mama nu. Tata spunea detaliilor nesemnificative ale vietii "povesti, basme.." Sinceritatea sufleteasca a fiecaruia, mie mi-a sporit, prin dorinta de corectitudine, abilitatea de empatie si simt al adevarului. 

Cand s-au impacat, mama isi dezvoltate personalitatea de luptatoare cu viata. Imi placea sa ma prefac ca adorm numai pt a asculta felul in care vorbeau. Faceau o mistocareala din orice banalitate si cu 2-3 substraturi. 

Pot sa spun ca au facut parenting cu randul 😂😂😂

Mama a fost langa si pentru mine in perioada pana la maturizare, draga de ea. Nu am apucat sa o scot in oras, cum imi propusesem.

Tata a fost acolo, in umbra/ la distanta, cum tre sa fie un parinte cand copilul are viata lui. Niciodata nu s-a bagat. Cand ziceam ca vreau un sfat spunea ca el nu e in masura sa dea sfaturi, ce, nu se vede din viata lui ca nu tre sa dea sfaturi nimanui?! 🤦🏻‍♀️😅😅😅😅 

O singura data m-a intrebat daca ii dau voie sa comenteze. Mi-a zis, de tatal fii-mii: 

- A fost greseala vietii tale, nu?

- Nu, tata, te inseli. Nu a fost o greseala.

- Nu?! Cum gandesti tu? (Asta era de obicei cand faceam o strategie, dar arata curiozitatea, nu era pusa intrebarea nici la gluma si nici ca dojana, ci pt ca voia sa afle 🙃)

- Simplu: eu cand l-am ales nu era cum e acum. Iar cel mai important e ca, daca nu ar fi fost el, nici Ana nu ar fi fost cine e ea, ar fi fost un alt copil, in alt fel. Nu mi se pare asta deloc o greseala. Ca a ales el sa devina altcineva e alta treaba.

Tata a clatinat rusinat din cap, pt ca se gandea la viata lui:

- Mda, la asta nu m-am gandit. Asa o fi..

Pentru ca picase odata beat muci si s-a trezit cu vanatai si si-a fracturat o coasta, iar la scurt timp, prietenul lui, Costel, a cazut in casa fiind gasit dupa 3 zile de fiica lui, tata s-a speriat rau. Aveam de atunci, sa tot fie 2 ani, conventia de a ne auzi zilnic la telefon, pt a confirma ca "e ok". Ghidul starilor lui trebuia sa le traduc pt Mihai, care nu intelegea felul delicat al tatei de a spune lucruri.

Daca tata spunea ca ceva e "rau" insemna aproape de iad, gen 9 sau 10 din 10. Daca spunea "Bine" insemna ca avea o zi buna si independenta. Daca spunea "acceptabil" simplu nu era nimic grav, dar daca il accentua "ACceptabil" insemna ca se taraie.

- Ma, tata, tu crezi ca esti vreun patrunjel?!

(Avea el o treaba cu o vecina si radeam de el ca la un moment dat o ardea cu vecina-care era maritata- si cu una care il voia de barbatul batranetilor, ceva asa)

- Verde! Verde ca bradul!

- Uuu-scat! Patrunjel uscat! 

Cand a ramas paralizat ii ziceam:

- Esti copt. Chifla coapta!

Prima data cand l-am ras, mi-am amintit de o discutie. Fusese la o matusa paralizata si pt prima data o spalase la fund pe baba, luand astfel contact cu batranetea si neputinta. 

-Taticule, daca vreodata ajung sa nu ma mai ridic din pat, sa nu ma lasi sa ma chinui. Daca ma vezi ca nu ma mai ridic, sa vii si sa imi spui: ia uite tata ce perna frumoasa si sa mi-o pui pe fata.

- Termina, bai, tata, cu prostiile, ce drq iti veni?!

- Nuuu, foarte serios acum. Cand eram pe Salvare era unul care s-a sinucis agatat de clanta de la usa. Ca sa iti pui streangul de gat, daca te lasi pe clanta doar lesini, nu mori. Tu iti dai seama cat s-a tras ala acolo sa reuseasca sa isi rupa gatul?! Trebuie sa fii foarte decis ca sa faci asa ceva. Dar nu vreau, tata sa ajung paralizat, sa ma ingrijeasca altii. Eu ma gandesc foarte serios la asta... Am fost la matusi-mea. E crunt. Ce sa mai zic?!

- Tu ai in pana mea grija de tine pana una-alta. Stii, nici mama nu a vrut sa ajunga zicea ea "o povara"

Si asa a fost. Tata a fost paralizat cam o luna. Asteptam suruburile pt  operatia pe coloana si imi era putin teama de tensiunea lui oscilanta. A murit in ziua cand trebuiau sa ajunga suruburile la spital. Sansele de recuperare erau cum erau dar procesul in sine ar fi fost f greu si dureros. A iesit din scena pamanteana fara sa se mai incumete la asta. Singurul lucru de care mi-a parut rau este ca el si frate-meu nu au avut ocazia sa se cunoasca sufleteste. 

Spots s-a trezit si ma rasfata cu un chef de joaca afectuos. Am fugit 😸