Prima chestie din mine pe care o public... (auch!)

              Acum mult timp, in vremuri abia memoriale... scriam poezie. Pana cand am ajuns sa constat ca nu imi placea ce scriam. Ca doua din poezii au ajuns melodii, una in gasca si alta lansata e partea a doua, era varsta. Niciodata nu am publicat aici, nici proza scurta, nici cugetari, nimic atat de apropiat. 

             Anula asta a fost anul Revolutiei Franceze Personale. eu tartorul, eu cu motto, eu cu instigarea, eu cu razboiul... cred ca si cu iluminarea  de dupa revolutie ... tot eu :)))

            Revolutia a insemnat pt mine schimbare de mentalitate, schimbare de mediu, schimbarea totala a vietii mele pe toate planurile, dar nu asta vreau sa scriu. E mult si nu foarte complicat- doar capul unei femei complica lucrurile... 

            Zilele trecute nu stiu cum mi-a recut prin cap o comparatie intre un licurici si o stea. Si m-am gandit ca ar da bine intr-o trista poveste de dragoste. O strofa. Un catren. Care s-a transformat in 3 catrene. Si pana la urma a iesit.... ce a iesit. 

Calatorul si Licuriciul

Cauti pe cer anume lumina,

Ceva sa iti faca intrunericul zi, 

Departe, departe, privirea ta lina,

Aproape, aproape sunt eu, dar nu stii...

Sunt un mic licurici pe bocancul tau mare.

Sclipesc pentru tine de-mi arde fiinta.

Dar ceru-nstelat te distrage

Si pot doar sa-mi plang neputinta.

Cine sunt eu sa sper la tine,

Biet calator pe-al vietii drum?

Ce drept am eu sa strig al tau nume?

De ce te-ai uita la bocanc chiar acum?

Divina comedie viata-asta a noastra!

Un sir de dureri mai mari si mai mici

Si nu invatam (..Parc-as fi proasta!)

Cum e mersul lucrurilor pe-aici...

Iata zidul! Il lovesc in forta,

O data de doua-trei ori intens,

Ma consum total, ca o torta

Dar apoi imi doresc sa traiesc!

E un paradox si m-as detesta,

Tampita ca mine, jur ca n-am vazut!

Sa spere ca se va uita

In jos.

Spre bocancul urat....

Cu cine vorbesti? Cum? Cu mine?!

Te uiti la bocanc si te plangi:

"Licuriciule, doreste-mi de maine

O stea sa imi cada in maini..."

De ti-as putea raspunde...

Esti orb?! Nu ma vezi?!

Steaua-i departe- nu-i pasa de tine!

Eu sufar si plang si nu crezi.

Licuricii au o magie straveche,

Nu stau pe bocancul oricui...

Se uita in suflet, in ochi si in minte

Si ce vad nu spun, apoi, nimanui.

Licuricii stiu sa sufere-n tacere,

Pentru ca-s doar niste insecte.

Lumineaza, corect, ca niste stele

Si doare sufletul ce le iese prin piele.

Ah! Scutura-ma de pe bocanc, odata!

Calca-ma cu furie!

Nu mai suport umilinta toata!

Sau.. Ia-ma in palme. Si tine-ma bine.

Calatorul cel biet se trezeste,

Caci noaptea trecuse demult.

Pe drumul vietii iarasi porneste

Cu licuriciul pe bocancul urat...

Gata ca v-ajunge!